Penumbra

Pintenul la câine este un atavism cu indicație chirurgicală. La cocoș este un semn al vârstei și,  oarecum un motiv de fală. La ghetele călărețului, o unealtă de transmitere către animalul obedient, prin durere, a unui mesaj sau impuls. Osteofitoza, boala prin care pacientul prezintă osteofite, numite popular ciocuri de papagal, sau funcție de localizare, tot pinten, are o cauză endocrină sau reumatologică. Și totuși există o legătură între toate acestea, numind aici ghiontul. Poate mai puțin la câine. Dar este și singurul, câinele, unde atavismul a fost cândva folositor și nu mai este. La gheata omului este o cruzime și mai recent snobism. Până la urmă, ideea ar fi că o noțiune poate defini în același timp o eroare, un clișeu, un spectru util, unul patologic, dar mai ales, o noțiune își poate surprinde propria evoluție sau,mai exact, propria transformare. Fotografiez, la un moment al zile, un obiect. Nici o surpriză că imaginea vă fi alta, exact din același unghi, la un oricare alt moment al zilei. Vorbă lungă. Sistemul de valori nu se modifică nici după cum bate vântul, nici în timpul mișcării de rotație a pământului și nu poate deveni util, teoretic vorbind, dacă este catalogat patologic, chiar dacă desprins din context, conotația sistemului este aceeași. Pentru că astăzi mi-a fost grosolan jignită inteligența și, chiar mai grav decât atât, niște măscărici pe scaune, au amputat vocația mea de a face bine, printr-o protezare de culise a umbrei aflată în duhnit proces de descompunere. Noaptea minții!!!

Premiere

Să nu îmi refuz răsăritul de duminică. Gândurile la patima dorinței. Și, drumul în viață. Sau, să îmi doresc o duminică senină, toată viața. Când am visat ce a durut, cum m-am trezit, unde am vrut. Apoi știam pederost cuantica din clipa care contează. Suprem să simt și tot atât de mult, plăcere! O definiție, până la urmă, simplă, pentru fericire!

Împlinirea rugăciunii

Și Dumnezeu acordă confirmare. Sufletul absolut de acord. Chiar dacă nu aici. Însăși firea s-a împăcat cu sinele materiei ...genetice. Iubesc așa cum e dat să se-ntâmple. Tiptil, urmăresc un destin despre care zece ani n-am avut curajul să știu. Și nu simt păcatul vinovăției. Poate din pură superficialitate, deși uneori eu însumi recunosc despre cât sunt de comod, mă ancorez la fiecare clipă, până când minutul devine creierului meu, veacuri întregi de imaginație. O știință repetitivă a religiei... dar neapărat cea în care ne-am născut fiecare, aceeași la nivel de moleculă, celulă, atom. Ființa grăbește sensul. Cum lumina contrazice întunericul. Și se blochează parcă într-o spirală controlată cuantic de soarta pigmentului rece, al picăturilor de ceară ce-au ars cu aproape un an în urmă,  la Înviere!

Iarna gândului cu tine

Ninge peste sufletul meu. Undeva în vacanță. Ca o poveste de munte. Cu miros de cozonac. Cu zâmbet fericit de iarnă. Cu dor. Vârsta pasiunii frumoase. Anotimp al tinereții. Și stau departe ca să simt. Sunt un pachet de gânduri către tine. Un freamăt ca de nerăbdare, un sens al întregului destin și dincolo de toate, așteptare! Dar găsesc iubire, beau clipe cu ea, îi respir aromă suavă și ascult cu inima, lumina ta! Aproape Ajun de Crăciun. Și Moșul respiră adânc spre a porni din nou la drum, pentru că e bun, pentru că e sfânt. Iar calea e lungă și visele multe! Iar când îți va ajunge, Prințesa mea, la ușă, mi-ar plăcea să știi că și el știe... despre povestea noastră și cât și cum, "forever", TE IUBESC!

Avatar

Văzduh de toamnă, ca un delir al încercărilor mele. Puțin răgaz de împlinit în viața asta. O ispită cu aer permanent de goliciune. Și ochii ei pe mine mă dor de câte culori împrăștie în nori, în vânt, în libertate. Sunt mai departe cu fiecare formă și mai stingher în sine pentru noile mișcări din parcă prea adânc, sensul corupt al inocenței. Mi-e teamă să strig. Doar încă mă lupt cu umbrele mele. Să caut un cult, străin dar mut, fiindcă altă limbă n-ascult, ca să fiu totuși la început. Să vreau să mă mint. Chiar dacă aș face la fel, măcar n-ar mai fi prima dată.