Prin cuvânt, însăşi primăvara

Am ponegrit adâncul prea limpede al propriei dorinţe. Ca o nimicire în sine. Spre-a mi-o însuşi. Distincţia şi aplombul discuţiei, au săvârşit parcă un pact al toleranţei. Dincolo de mine, oarecum în spatelele lipsei de coerenţă, fără scrupule dar nu şi fără patimă, măcar pe alocuri, înţelesul greoi face drumul dus-întors între minţile noastre. Creierul parcă încins sub solicitare, cuminte în fapt, vrea deja să doarmă. Şi somnul lui ameninţă să nască un regn întreg de clipe prin suspine.

Sevrajul binelui

Am prea ştiut de la ceea ce încă pot numi un bun început, cum stau. Probabil unele guri rele vor numi greşeală faptul că am acceptat. Nu am fost totuşi, întru totul de acord iar acest fapt a fost, deasemenea public. Iar dacă mă menţin măcar cu tonusul de acum, îmi voi striga în gura mare lipsa de greşeală. Sunt receptiv la orice discuţie dar pe bază de argumente.