CONFIRMARE

Ascult copaci și frunze care tac pe crengi vinovate prin indiferență spectaculară. Dintr-un canal nocturn, cu iz de culpă prin solicitare, mă ispitește ora târzie, să scriu. Miroase a rozătoare hidoase. Doar geamul închis ar fi detașare și totuși e cald. Nu atât de mult încât să am motiv a mă plânge dar vreau să o fac, în ciuda viorii ca o lacrimă pe colțul de cetină din miezul acestei amintiri. Pentru că termenul cel mai lung este de 30 de zile. Cumva la aniversarea jumătății de veac a sorei mele, îmi doresc să pot organiza petrecerea în grup a râului pe care cu bună știință l-am făcut, cu urmări excepționale și efectele minunate la care mă aștept.  Istoria mă va judeca iar eu rămân cu întreaga mea conștiință, împăcat!

Poem nocturn

Îmi scrie luna-n locul tău, chiar dacă-i jumătate. Și doar contrastul negru-gri, din jur, mă mai abate de la figura ei de blând copil, dar curajos, în noapte, cum singură doar ști-a fi, chiar făr-a ști de toate. Și plâng din cer, copile, cu lacrimi ca de stele mari, dar totuși căzătoare. Sunt putrede-n trecut, iluzii care m-au făcut chiar să te am pe tine. Am învățat mai de curând că nu orice-ngropare este moarte. Deci dacii nu erau departe, prin chefuri la înmormântare și faraonii au știut de ce o dată cu fiecare din ei, mormântul trebuia să primească și soața. Macabru, poate, dar frumos într-o esență mediocră. Știu, sigur, poate mai demult, mai devreme, înainte de a-mi scrie cu luna, am devenit și circumspect și, oarecum sarcastic. Dintr-un adânc de nepătruns al sufletului, monstrul însuși poate fi doar o petală-n ram, o boare sau o rouă de primăvară, iubitoare de viață, iubitoare de iubire!