Inspirat de tine

Trec tiptil prin toamnă. Cu teama să nu te supăr, dar mai ales dorindu-mi să te fac fericită. Sau acest anotimp, se mișcă pios către mine. Dar fără simptome, poate încă, parcă fix datorită ție. Și atunci, cum aș putea mai bine ori mai mult?, iar dacă vreau este pur și simplu pentru că simt. Noroc și karmă, un destin programat la minut. O fericire care se cațără și se agață de vârstă, de timp, de amintire. Se hrănește din lacrimi, ca un paradox 

VÂRSTA NU CONTEAZĂ, VEACUL NU ARE DOAR DOUĂ JUMĂTĂȚI

Timpul,  ca o licărire vie! Din fiecare anotimp, o iubire, un oftat, o amintire! La tine cu bucurie, mă poartă gândul acela, care doar el singur se crede vinovat. Dar, crede-mă, te rog, crede-mă tu și toți cei care îți pot fi aproape, nici măcar în minte n-aș avea curaj să-ți greșesc, doamnă! Mă iartă, din nou rogu-te frumos, dacă o singură clipă, sau ani la rândul, am putut lăsa greșită impresia că aș fi putut să te uit! Sunt destul de bătrân că să nu îmi mai pun problema și dacă mi-aș fi dorit. Dar suficient de tânăr cât să-mi mai aduc aminte! Mai știi, prietenia ca o corabie, sau chiar ca o barcă mai mică, pe melodia preluată de la grei, cu titlu de ...doi lei!? Singurele mele versuri în limba engleză, un cover de ...doi bani. How many years, /do you thing can exist/ just a friendship?/ Go, let's talk!/ Maybe how swims the life's beauty ship/ Or maybe how long God insist! I like so much to fly, with you, my mind! Și dacă vreau un singur înțeles la toate acestea, știu și acum cât de mult mă pot baza pe tine, că îl vei desprinde într-un stil unic și corect! O sărbătoare pentru fiecare rază de soare, licărit de stele, petală roz de trandafir în floare, să te poată aniversa astăzi! Iar pentru mine, dorința modestă de a mi se îngădui prilejul să îți transmit din miezul sufletului meu de vioară, o șoaptă tânguită, pe un ton imperceptibil urechii, cu toată recunoștința pentru momentul de-a te fi știut!

Diamante

Bau! Tu dormi ca un copil cuminte. Eu te visez râzând cu toată gura. Din metal, din lemn și din piatră, tot păcatul meu se îmbată și cade frânt în iertare. Mă rog sau mă amăgesc pe mine însumi, că nu ne mai doare, pe nici unul din noi. Dar nu din greșeală, atât timp cât am vrut ceea ce am. Iar dacă tot e dat să fie mai mult, probabil pentru că merităm atât. Și TE IUBESC enorm, studenție!

ALEGEREA

Bine că știu. Din adâncul sufletului... Aproape că pot. Și nu din teamă. Dar măcar învăț să vreau. Să nu mă vezi, e o stare. Să nu te simt, ar fi un defect. Îmi vine greu să nu mă satur de tine. Sațietate este evoluția și, nici pe departe finalul poveștii. Apoi am început să cred. Pentru că, nu-i așa?, întâi a fost cuvântul! Departe de mine și gândul și scopul de a te convinge. Sunt onorat că ai putea să mă acuzi de asta. Însă chiar sunt curios dacă iți trece prin cap cu cât mai mult de atât sunt de periculos!

CONFIRMARE

Ascult copaci și frunze care tac pe crengi vinovate prin indiferență spectaculară. Dintr-un canal nocturn, cu iz de culpă prin solicitare, mă ispitește ora târzie, să scriu. Miroase a rozătoare hidoase. Doar geamul închis ar fi detașare și totuși e cald. Nu atât de mult încât să am motiv a mă plânge dar vreau să o fac, în ciuda viorii ca o lacrimă pe colțul de cetină din miezul acestei amintiri. Pentru că termenul cel mai lung este de 30 de zile. Cumva la aniversarea jumătății de veac a sorei mele, îmi doresc să pot organiza petrecerea în grup a râului pe care cu bună știință l-am făcut, cu urmări excepționale și efectele minunate la care mă aștept.  Istoria mă va judeca iar eu rămân cu întreaga mea conștiință, împăcat!

Poem nocturn

Îmi scrie luna-n locul tău, chiar dacă-i jumătate. Și doar contrastul negru-gri, din jur, mă mai abate de la figura ei de blând copil, dar curajos, în noapte, cum singură doar ști-a fi, chiar făr-a ști de toate. Și plâng din cer, copile, cu lacrimi ca de stele mari, dar totuși căzătoare. Sunt putrede-n trecut, iluzii care m-au făcut chiar să te am pe tine. Am învățat mai de curând că nu orice-ngropare este moarte. Deci dacii nu erau departe, prin chefuri la înmormântare și faraonii au știut de ce o dată cu fiecare din ei, mormântul trebuia să primească și soața. Macabru, poate, dar frumos într-o esență mediocră. Știu, sigur, poate mai demult, mai devreme, înainte de a-mi scrie cu luna, am devenit și circumspect și, oarecum sarcastic. Dintr-un adânc de nepătruns al sufletului, monstrul însuși poate fi doar o petală-n ram, o boare sau o rouă de primăvară, iubitoare de viață, iubitoare de iubire!

Stare, resursă, spirit

Bogat, plămânul secundei. Către miezul crud, al nopții, apneic. Oferă cu eleganță, grația amintirilor. Copilului care n-aș mai putea să fiu, în zilele noastre. Pretențios, argumentul totuși, se refuză pe sine. Tot astfel, deși fericit, în mine însumi sunt tăcut. Momentul acela, ca de reculegere. Nu stropesc în nici un jur de lacrimi. Nu spun că doare. Doar că simt. Și, cupola lui Blaga, tot mai incompletă. În proxima vecinătate a vremii. Oricât de mult contemporan, timpul devine doar paradoxul de a fi fost! Dar eu iubesc toate astea!

Penumbra

Pintenul la câine este un atavism cu indicație chirurgicală. La cocoș este un semn al vârstei și,  oarecum un motiv de fală. La ghetele călărețului, o unealtă de transmitere către animalul obedient, prin durere, a unui mesaj sau impuls. Osteofitoza, boala prin care pacientul prezintă osteofite, numite popular ciocuri de papagal, sau funcție de localizare, tot pinten, are o cauză endocrină sau reumatologică. Și totuși există o legătură între toate acestea, numind aici ghiontul. Poate mai puțin la câine. Dar este și singurul, câinele, unde atavismul a fost cândva folositor și nu mai este. La gheata omului este o cruzime și mai recent snobism. Până la urmă, ideea ar fi că o noțiune poate defini în același timp o eroare, un clișeu, un spectru util, unul patologic, dar mai ales, o noțiune își poate surprinde propria evoluție sau,mai exact, propria transformare. Fotografiez, la un moment al zile, un obiect. Nici o surpriză că imaginea vă fi alta, exact din același unghi, la un oricare alt moment al zilei. Vorbă lungă. Sistemul de valori nu se modifică nici după cum bate vântul, nici în timpul mișcării de rotație a pământului și nu poate deveni util, teoretic vorbind, dacă este catalogat patologic, chiar dacă desprins din context, conotația sistemului este aceeași. Pentru că astăzi mi-a fost grosolan jignită inteligența și, chiar mai grav decât atât, niște măscărici pe scaune, au amputat vocația mea de a face bine, printr-o protezare de culise a umbrei aflată în duhnit proces de descompunere. Noaptea minții!!!

Premiere

Să nu îmi refuz răsăritul de duminică. Gândurile la patima dorinței. Și, drumul în viață. Sau, să îmi doresc o duminică senină, toată viața. Când am visat ce a durut, cum m-am trezit, unde am vrut. Apoi știam pederost cuantica din clipa care contează. Suprem să simt și tot atât de mult, plăcere! O definiție, până la urmă, simplă, pentru fericire!

Împlinirea rugăciunii

Și Dumnezeu acordă confirmare. Sufletul absolut de acord. Chiar dacă nu aici. Însăși firea s-a împăcat cu sinele materiei ...genetice. Iubesc așa cum e dat să se-ntâmple. Tiptil, urmăresc un destin despre care zece ani n-am avut curajul să știu. Și nu simt păcatul vinovăției. Poate din pură superficialitate, deși uneori eu însumi recunosc despre cât sunt de comod, mă ancorez la fiecare clipă, până când minutul devine creierului meu, veacuri întregi de imaginație. O știință repetitivă a religiei... dar neapărat cea în care ne-am născut fiecare, aceeași la nivel de moleculă, celulă, atom. Ființa grăbește sensul. Cum lumina contrazice întunericul. Și se blochează parcă într-o spirală controlată cuantic de soarta pigmentului rece, al picăturilor de ceară ce-au ars cu aproape un an în urmă,  la Înviere!