Generație de proiect

O poveste cât tot universul. Vine vremea să strângem din dinți și să recunoaștem timpul care a trecut. Dar nu este la fel de fiecare dată. O dată mă gândeam că dacă aș reuși să dau pe gâtul unei clipe un strop de tărie din praful de stele pe care l-am respirat, aș păcăli vârsta să se piardă undeva static. Poate chiar să pot eu alege unde anume. Sunt fericit să caut acest însemn al păcatului adolescentin aparținând părerii bune pe care o atribui sinelui. Ca o glumă țepoasă la adresa calviției în dreptul căreia și sufletul mă doare. Dar, sunt aproape liber să port barbă. Iar când îmi aduc aminte cât am pierdut, inclusiv faciesul păros mă leagă de mine însumi cu tot ceea ce am fost sau am făcut cândva. Cu dragoste, pentru această întâlnire!