Nimic special

Sunet de răsfăț. Un gând patetic. O clasă întreagă la lecția despre...avioane. Doar pentru că insomnia migrează spre mine cu surle și trâmbițe, dintr-un miez încins al ființei. Poate mai mult al ființei decât încins. Și pentru că deja am scris "patetic", mă repet cu sensul plin de figurație din subiectul de lecție. Punct. Se citește ușor, se citește pe note, cum știe, când poate fiecare. Atât că nu atinge decât poate din greșeală, ideea care...nu-i așa?, totuși zboară. Iar fiindcă nu se vrea un atac la persoană, cu atât mai mult se depărtează, se pierde și depășește, în cele din urmă, clipa. Ca o istorie fantezistă. Ca un gong de circumstanță în sufletul adânc al junglei. Și nu mă pot decât întoarce pe-un tânguit de soft balade rock ...la întunericul din emisfera noastră planetară. La mine, implicit de tandru, de rebel, de dor, de patimă, sau gol.

Volvo, votare, a zbura, zburare, a iubi, iubire!