Treci peste toate şi vino la mine!

Noaptea e magică, pentru că mă atinge gândul de tine! Aerul cerne cumva în imaginaţie, ideea de vară. Să asculţi poezia tăcerii dintre noi, pe ritmul viorii din mine. Aşa mi-ar plăcea să cred că răsare dorul. Fii copilul cu minte din istoria povestită de zâne, la naştere, fiecărei fetiţe ca tine. Numeşti ursitoare, poate, aceste fiinţe. La tine au zăbovit mai mult, pentru că eşti sortită să fii de-a lor. Nu mă poţi dezamăgi, Zâna mea bună! Dar eşti atât de liberă să alegi, încât, de multe ori, mă doare. Aici ai şi tu dreptate, suferinţa fără tine e mai mică dacă ştiu mai puţin despre cea care eşti, despre ceea ce faci! Dar te iubesc mai mult, pentru că mi te imaginez aşa cum îmi convine, totuşi, din amintirea clipelor împreună!

Pentru totdeauna

Nimic nu sminteşte mai mult, mintea omului, decât nemurirea. Dar este de neiertat să vorbeşti despre asta, fără ca măcar să crezi în ceea ce dăinuie dincolo de trup, de fiinţă, de vreme. Iubirea, pur şi simplu există. Ne agăţăm de ea sau o hulim. Ne trebuie sau ne doare. Este sacră sau reflexă. O simţim în inimă, o învăţăm pederost sau, când nu mai putem a o merita, ne-o amintim din răsputeri. Este religie, haiducie sau nesaţi. Ne copleşeşte, pătimim, păcătuim, jurăm, ne rugăm şi credem şi, toate acestea dintr-o dată, pentru fiecare clipă de dragoste adevărată!

Tu de ce nu îmi scrii?

Singură, dragostea mea se anină de ramul disperării crude. Şi eu o las agăţată acolo şi plec. Iar pentru asta, gura ta e de vină, mânca-ţi-aş eu buzele, fără să te rănesc. Tu eşti cauza, pentru că taci. Eu te vreau, dar vremea e duşmănoasă şi se opune. Am visat că erai înapoi lângă mine. Dar până şi visul cu tine e o minciună.

Suflet fără grabă

Vroiam să ştii, tu n-ai de unde crede! Vroiam să vezi, nu toată lumea vede. Am aşteptat să pot şi pare tot degeaba. Eram convins că vreau dar n-am luat în calcul că dacă tu nu vrei, chiar nu te poit convinge. Curând vom împlini o vârstă de când nu ne mai ştim. Aproape tot în faşă e despărţirea noastră şi n-o putem ucide fiindcă suntem paterni. Dar ştii ce cred? Oh, sigur n-ai de unde, când tu ştiai din astea, eu nu am fost atent iar când întreb retoric, ţie de mult nu-ţi pasă. Va veni un timp, o soartă, o nevoie şi, va dezintegra clipa pierdută a greşelilor noastre. Atunci vom putea fi din nou împreună!

Din sinceritate

Am fost promovat. Ştiu, nu îţi pasă. Dacă eram cu tine, m-aş fi manifestat exuberant. Dar las să se adune şi, când va veni un moment care să se dovedească în sine a fi potrivit, le vom sărbători pe toate!

Bună dimineaţa, Zână bună!

Keybord timp regăsit on-screen

Suprim tacit un interval de prevalenţă a ultimelor reguli impuse de sistem. Mi-e dor. Şi nu contează asta. Mi-e teamă că ar putea să nici nu îmi mai fie. Sunt orb la speculaţiile care mă-nconjoară. Doar ştiu că trebuie să fiu şi mâine voi cristaliza voinţa mea în şi mai multă forţă. Iubesc!

Dor de dragoste

Mi-e imposibil să te dau uitării. Eşti, fără să pot găsi termen de comparaţie, perfectă. Şi mă ştiu vinovat. O singură clipă amărâtă ar fi trebuit să gândesc şi, pur şi simplu nu am fost în stare. Nu am nici măcr tupeul să te vreau înapoi. Poate şi pentru că nu am găsit argumentul greşelii de a te fi izgonit prima dată. Dar e mai mult de atât: aştept cu o chinuitoare răbdare, să fii tu singură, convinsă că te merit. Iar în dreptul meu, mă doare efectiv să recunosc, dar trebuie, spre-a-ţi fi ce vrei să ţi  se fie, să îţi devin un altul. De unde până mai ieri, eu nu îmi reproşam nimic din trecut, iată-mă acum dorind să anulez timpul pierdut fără tine.Pentru că atât de mult te iubesc, încât mă simt în stare să mă pedepsesc prin nemurire, ca să am vreme de tine sau de tot dorul de clipa anterioară culpei prin care am putut să te las să pleci!