Aprind un vaiet pe un rug de ceară. Şi cred frumos că am găsit un mit. Apoi iubesc la fel ca prima oară. Dar n-am să vreau să uit ce a fost dat. S-a întâmplat şi iert de pe o scară a unui biet sistem greu de valori de lut. E lemnul ud şi patima uşoară. Totuşi mi-e dragă ea şi o iubesc, nebun de-aş fi considerat, o seară ca în seara asta să mai trăiesc şi-atât!
duminică, 15 iulie 2012
vineri, 6 iulie 2012
Basmul vieţii
Nici ideea de tine, nici de ea, doar o fugă risipitoare. Vârsta incandescenţei în mirificul anotimp al iubirii. Ca o consolare pentru absenteism. Prin porii mei ies ace şi ele sunt prin mine. Din gând se mai desprinde o amintire vagă despre sărutul firii în mlaştina fiinţei. Sunt separat de astre şi mă dezic de carne. Aleg să port în braţe doar visul, nu că este, nu c-ar putea să fie ci pur şi simplu poate a fi purtat de mine. Se-amestecă în pripă minciuna cu otravă şi vreau să ştiu că trece şi chiar de nu se-nfruptă din mine cu voinţă, da, mi-ar plăcea să fie acel ceva din cosmos care mă face astăzi mai puternic, mai viu decât ieri, astăzi mai puţin decât mâine. Dar simt că nu se termină atât de uşor şi poate nici chiar atât de bine! Trăiască şi fie să fie iubire!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
