Grija binelui

Supleţea fasciculară a (re)sentimentului crud, oarecum părtinitoare cu sinele, atinge aproape caustic noua dezordine intransigentă a visului. Un astru mental ca reprezentare pentru plimbările lungi, de mână, în parc. Sau pentru, mai puţin practică, ideea de supremaţie asupra groazei de singurătate. Atât de superficial pe cât de neverosimil. Şi gândul cabrează, în nevolnicia lipsei de expresie, o inerţie potentă doar, aproape paradoxal, prin expectativă! Mâine-le rămâne în urma risipei, ca o iscoadă taciturnă.

Noaptea nunţii

O noapte străină. Sub un cer înstelat, o ispită nebună, un timp disperat. Sau un tip. Asta mă simt dacă asta vreau eu sau dacă aşa vor ei să par. Chiar când ştiu bine că am dreptate, risipă incumbă, soluţia bate la ochi şi-n deplina prostie se macină vremea orbirii din fire. Doar a iubi iubire!

Iubirea urii

Frumoasă ca un tâlc în soare  şi liniştită ca o adiere, aroma ei cu gust de mare întruchipează marginea tăioasă ca de lamă a vieţii fericite prin noroc!

Niciodată suficient de ... grav

Să îmi fie ruşine. A fost o experienţă grotescă. Mi-e teamă încă să îmi aduc aminte. Singura scuză pare acum că sună efectiv lamentabil, iubirea. Sunt ultimul îndrăgostit în felul acesta dar probabil ar trebui să îmi treacă şi mie. Şi doare!

Scrisoare către front

Salutare prietene! Am auzit că eşti bine şi mă bucur pentru tine! Baftă multă în continuare şi să ne intâlnim sănătoşi!
Noi suntem deasemenea bine după cum probabil ştii dar, ceea ce nu cred că ai aflat încă este că, înafara iubirii, nimic altceva nu contează iar cine, mai mult sau mai puţin conştient, simulează altceva, îşi face în primul rând rău sieşi şi în parte şi celor de lângă...

Am ajuns, în sfârşit, eu care mizam totul pe comunicare sinceră, la concluzia că individul este ceea ce lasă să se creadă că este şi, nici ceea ce vrea să pară, nici ceea ce reuşeşte să comunice, indiferent prin ce mijloace

Dacă cineva este pe un teren minat, în absolută cunoştinţă de cauză, e una, dar îmi pare impardonabil să laşi pe altul pe un teren astfel de periculos, el fiind departe de a realiza realitatea şi, în consecinţă, te rog frumos camarade, declină sincer viziunea acestei credinţe prin care contează doar selful egoist şi încearcă să aspiri la recunoaşterea intransigenţelor de perspectivă.

Nu mă plâng de ape tulburi ci de vâltori în spectrul sistemelor de valori dar, tu mă iartă că mă plâng şi, mai important decât orice, în primul rând ai grijă de tine!

Dependenţa de risipă

Gândul prin mine se crestează, în trecerea lui printre sinapse, ca o pedeapsă, ca un remediu, ca o iluzie că aş fi putut!

În aşteptare

Nu credeam să ajung vreodată să mă rog la Dumnezeu să îmi ia ceea ce eu am cerut să îmi dea!

Viaţa de înger

Mi-e inima cioburi, gândul risipă şi fizicul meu şchiop de-o aripă. Sunt fără credinţă sau credinţa sunt eu şi-mi bate vântul în faţă. Gândesc despre viaţă în modul meschin al trepăduşului schivnic aşteptând din lături să-şi hrănească pisica mieunând cam râioasă în braţele lui mai degrabă din vreascuri. Te iubesc soare, cu literă mică, fiindcă usuci stropii de-amar şi de chin de pe obrazul cam bărbos şi lasciv al părerii de bine. Iar dac-ar fi să nu mai găsesc adăpost în acest atât de vulnerabi şi de prost timp al propriului scris, l-aş iubi şi pe el fără rost, măcar pentru ce-ar fi putut să fie sau pentru cât a fost!