Doar noaptea

Pas grijuliu, mai mult o șoaptă. Atins de vară, sau mai curând o problemă târzie, chipul încruntat rezolvă mișcarea planetelor în sistemul nostru solar. Iluzia acestei înțelepciuni. Se întâmpină noapte de insomnie, cu zorii. Și o întâmplare rigidă parcă, roade din mine cu boabele sfărâmate intr-o licoare cofeinizată și totuși prea dulce poate, pentru o realitate palpabilă. Mai bine decât sevrajul la dorința primară. 

Iar noapte

Privire în gene. Lumină din voce. Cineva aproape. Dar timpul s-a învechit și tace. Iar acum, de nicăieri și parcă pângărit în propria lacrimă, mestecă o glumă proastă în mine. Aș vrea să-l aștept să înghită. Apoi realizez ca o coincidență, că efectiv n-o să poată. Și râd în eu, practic vinovat în sine, chiar dacă împăcat în gând. Aparent o teamă mă bâlbâie în pornirea de a fi explicit. Și demonul chel din lăuntrul ființei doar geme smerit la indexul tău diafan. Ai înțeles, n-ai înțeles, ai fi tăcut dar n-ai tăcut. Sau strig, sau mut, oricât de orb, dar simt. Nu în mod obligatoriu, oarecum vinovat, doar astăzi și-atât...