SEMENII BINELUI

Dar, Doamne, cât de teamă mi-a fost că nu voi şti să vreau mai mult! Mi se părea că se-mplineşte ora şi poate, încă mai visez în dimineţi precoce, că sunt al unui timp diferit, dintr-un spaţiu al tuturor coordonatelor netrasate încă pe itinerariul cuiva. Totuşi mucalit, gândul definiţiei de sine, în antiteza perfectă a cunoaşterii eu-lui, împietează pornirea devastatoare din lumina încă nejustificat de timidă a zorilor promise unei primăveri târzii.

Sărutul fericirii

Îmi era, oarecum datoare, vârsta aceasta cu tot ce mi se întâmplă acum. Sunt răsfăţatul ei şi, nu dau nume, Mă alint... dar ce spun eu, mă prostesc de-a binelea, e minunat, iar dacă... şi, în măsura în care este posibil, cât depinde de mine, voi face să nu mai aibă sfârşit această stare!