Iubire nesăbuită

Un veac de amintiri, parcă desprins dintr-o singură clipă. Şi beat, fără să beau altceva decât clipa fără de tine, mă mai arunc o dată, de nici nu mai ştiu a câta oară, în prăpastia gândului pe care nu-l mai cred, c-ar trebui să înţeleg, să simt că te-am pierdut cam pentru totdeauna. Rănit în piept, desprind această întâmplare ciudată şi refuz să îi dau numele tău, pentru că în viaţa mea tu vei rămâne mereu o zână bună.

Forma continuată

Atât de mult cât pot să te iubesc în salturi, nu va fi suficient spre a mă face să nu mă bucur sau, măcar să vreau a mă abţine să o arăt, când, aşa cum astăzi îmi descria un prieten, vei trage-n jug precum vita la plug, cu biciul pe spate, imitând vântul iute de iarnă, în aerul contopit cu ciuda că te-am cunoscut şi, după ce mi-ai omorât un copil, am mai putut să îţi fac ţie unul. Dar te răsfăţ cu-acest mesaj pentru când, pielea ta sângerândă şi mirosind a mocirla din care te tragi, nu va mai însemna nimic pentru nimeni. Atunci vei şti că ai murit şi totuşi copilului tău îi este mai bine decât cu tine. Acum, de ziua lui, îţi scriu şi, îi voi arăta doar atunci când va fi probabil capabil să înţeleagă. Eşti o bestie de mamă, fiindcă vii dintr-o javră de femeie, eşti un monstru ca fiinţă, aşa că pare firesc să mă bucur să scriu că nu mai eşti.