La această aniversare

Lipsesc! Secunda mi-a rămas datoare cu vuietul clepsidrei când se picură timpul în golul imens al trecerii pestriţe peste noi, a tot ce înseamnă nimicuri. Se-ngână amintirii, vremuri oacheşe. Clipesc complice seducţii barbare şi mă invadează purici de nisip peste urechile iluziei că poate se-ntoarce roata struţului, odată şi, chiar atunci să merg la pas cu lucrurile, faptele, parcă sau deja aproape trăite, dar niciodată aievea întâmplate. Sunt mai puţin vinovat decât sunt şi totuşi mi-e dor de un destin mai crud. Pentru că ştii, acum aniversarea ta îmi este în fiecare zi! Teribil şi, până la urmă, de-a dreptul meschin argument, cumpătul vârstei lipeşte pe tălpile mele somnul nefast al definiţiei munţilor care se mută. Şi totuşi se întâlnesc în sine!