Destainuire

Il privesc cum doarme si altceva as vrea sa fac decat sa scriu aici dar, ceva in mine ma opreste. As vrea sa pot sa fiu eu, dar nu pot.As vrea sa pot arata cum sunt eu, ce simt, ce gandesc, ce planuri am dar, nu pot. Ceva ma apasa si nu ma lasa sa pot face tot ce vreau, simt si gandesc.As vrea sa am un strop din inocenta fetitei mele, as vrea sa pot zambi cand sunt trista, as vrea sa avem ,iubire, propiile noastre vise dar, eu te ingradesc si pe tine sa visezi, as vrea ca atunci cand va fi sa fie sa pot spune multumesc ca ai ales sa-ti imparti viata cu mine, multumesc ca m-ai ales pe mine sa fiu cea care va avea grija de tine, multumesc ca ma iubesti neconditionat, as vrea ca atunci cand va fi sa fie, sa pot spune un "te iubesc" cu inima zambind de fericire, as vrea sa pot sa particip si eu impreuna cu tine la planurile de viitor, as vrea sa pot sa-ti sar in brate atunci cand intri pe usa si sa nu-mi mai infranez aceasta dorinta, as vrea ca acel maret 4 martie sa ma gaseasca in starea in care pot sa fac toate acestea si atunci voi spune ca am ajuns la stele altfel, iubire nu voi accepta sa te tarasc in noroi dupa mine. Iarta-ma ca inca mai sper dar, TE IUBESC.

Pacate

Oare ce drept am eu sa te tin langa mine? De ce nu pot sa fiu detasata de restul atunci cand esti langa mine? De ce nu pot oare sa-ti arat cat de mult te iubesc? Poate nu te merit si Dumnezeu iti da voie sa alegi, poate nu merit sa fiu iubita si atunci comportamentul meu iti arata cine sunt cu adevarat. Am gresit cand am crezut ca pot face fata unei astfel de iubiri, nu sunt la inaltimea simtamintelor tale si nu cred ca voi pute sa fiu vreodata. Nu stiu sa apreciez ce am, nu stiu sa ma bucur de ce am. Se pare ca mai am destule polite de platit in viata asta, atunci de ce a trebuit sa ne cunoatem pentru a trai si cu vina ca-ti incurc viata, asta ca sa fiu indulgenta cu mine si sa nu zic ca ti-o distrug. Nu de asa ceva ai tu nevoie, nu de mine. Iarta-ma, nu stiu ce fac.Iarta-ma, nu mai pot sa gandesc. Iarta-ma, nu pot vedea viitorul. Traiesc in prezent si prezentul ma distruge.Viitor pentru mine nu mai exista. Am distrus viata fetitei mele, mi-am distrus viata, de ce sa o distrug si pe a ta. Mai ai timp sa te razgandesti si, sa stii, ca, nu te voi condamna. Vina imi va fi mie atribuita, am parte de iubire, te am pe tine dar, nu stiu sa te tin langa mine. Inveninez incet tot ce ating in timp ce eu sunt iubita si adorata si mai am inca momente in care ma intreb unde este vina mea. Ce fel de om pot sa fiu? Nu am macar dreptul de a te ruga sa ai rabdare. IARTA-MA, IUBIRE! DOAMNE ajuta-ma sa pot trece peste asta, doamne ajuta-ma sa nu-i mai fac si pe altii sa plateasca, Doamne ajuta-ma sa fiu demna de dragostea de care am parte, stiu ca sunt plina de pacate dar, te implor, AJUTA-MA!

Sensul din răbdare sau aşteptarea ca un deziderat

Nimic nu pluteşte doar la întâmplare. Mi-e uneori teamă dar uneori sper. Apoi înţelesul cuvântului gol se risipeşte din creierul meu în câteva mii de locaţii obscure. Am învăţat să gândesc în soluţii şi speţe. Din greşelile proprii fac neant de rutină. Sunt vulnerabil exact cu fiecare secundă în plus alocată iubirii. Trebuie să găsesc foarte repede un sinonim pentru asta, care să mă piardă mai puţin. Voi îmbrăca desigur iluzia în perne şi voi dormi curând în trenul gării mute de ploaie şi de întuneric. Sunt atât de sărac în anotimpul acesta încât nici chiar aversa rece nu mă face să par mai docil sau mai mândru de propria-mi găselniţă cu zidul pe drum al unui Manole confundat măcar pe jumătate cu jertfa şi unde Ana parcă n-ar mai fi vrut să vină dar vântul şi furtuna adus-o-au în loc s-o ţină. Trăiesc în Mănăstirea de la Argeş cu toate problemele vieţii şi sunt mai aproape de mântuire parcă, privind parcă doar, la somnul tău cu vise-n care luptă copila, iubirea, serviciul din gardă şi, de ce oare?, un titlu, un nume, un loc, o poveste!

S.O.S.

IUBIREA este tot ce ne dorim si in final o sa descoperim ca este tot ce am avut candva..Daca ar trebui sa dau un sens vietii, EA ar trebui sa fie.Cum voi invata sa traiesc fara tine cand totul este asa de pustiu?Cum pot sa zambesc cand esti departe? Cum pot sa iubesc cand nu esti langa mine? Cum pot sa fiu buna cand toti sunt rai?

DESPRE FERICIRE ALTFEL

Sudată deja cât noaptea întreagă, ţigara aşteptării se lipeşte frivol de colţul uscat al gurii flămânde. Se stinge neatent de scrumiera rămasă fumegândă, lovită nervos. Dar o ia din prima , ca un motor bine uns, ca o ştiinţă. Mulţi consideră, la fel ca mine până mai ieri, că tot ceea ce nu se vede nu poate fi fericire. Lumina aceasta atât de puternică trebuie, chipurile, musai privită. Greşit! Priveşte exact unde are chef. De-ar fi să nu mai ştie nimeni despre mine, tot atât de fericit voi fi. Nu se strică tractoarele când vrea ploaia, deşi există nişte capete mari care acceptă să piardă recolta dând astfel vina pe intemperii. Pământul e bun şi ne suportă pe toţi, cu toate ale noastre...Parcă pierd ceva din mine. Neliniştea! Dragă tată, dragă mamă, când e vorba despre mine, acela sunt eu. Dragă tată-socru, dragă mamă-soacră, e destul, dacă nu prea mult, ceea ce ştiţi deja, acesta sunt eu. Iubire, fii cu mine, atât se poate spune! Şi dacă nici eu nu sunt explicit, probabil s-a greşit definiţia noţiunii. Comunicarea în cuvinte nu vrea mai mult. Am găsit, dacă ţii neapărat, cuiul lui Pepelea aici: câinele boxer-german, galben sau maro-tigrat, probabil femelă, de ţinut în casă cu noi. Acum ai şi temă pentru acasă. Iar proiectul în desfăşurare la mine, este să conving, de ce nu? între patru ochi de necesitatea a ceea ce este posibil. Dacă nu ajutor, ca mine, atunci alt nimic. În Rădăuţi ziceau "mai îndată" şi eu pricepeam sau traduceam "curând, imediat". Apoi mai e şi altceva: raţiunea grămadă a câtorva antecedente fără cusur. Şi proba ca eşec a contradicţiei asumate. Dar telefoanele au devenit atât de impersonale încât iluzia conversaţiei este doar o rutină în cadrul larg al timpilor morţi. E chiar mai rău de atât: patima armată, adică glonţul pe ţeavă în mâna vrăşmaşă. Pace ţie, pace nouă, iubire!
Noaptea aceasta grea în mine, de lupta cu sinele, cu anima, cu animus, păcătuieşte ca o trădare, abandonând dezideratul gloriei ei cu delegarea prin mine în numele firesc al fericirii! Te ador!
Virtutea înalţă credinţa mea că am acoperit descrierea celui mai favorabil prognostic din istorie!

Noaptea lăsată pentru somn

Nici vântul nu bate, nici frigul nu e prea convins. Doar iarna din calendare. Şi gândul meu la tine. Iubire. Mă voi întoarce mâine. Tu să m-aştepţi şi când va fi, curând, să te prind iar în braţe, dă-mi buzele ude ale sărutului nostru care de la bun început a fost promisiune. Deci ştiu că nu mai vreau, nu merită, nu avem de ce să aşteptăm (ce?)!

Iertare

Despre credinţă mi-e uneori teamă să spun ce gândesc. De aceea, nu întreba sau o să te doară. Religia moare în mine încet deci numai de bine. Şi am marele tupeu să strig din tot sufletul meu că DUMNEZEU e mare şi mă iubeşte. Mă repet: părerea mea despre cel care sunt excelează prin lipsa cu desăvârşire a oricărei urme de modestie, dar, la fel ca tine, iubire, sunt lucid. Ne-om întâlni curând pe-un vers de cântec iar tu vei fi o aripă de înger în timp ce eu, vreun nor mai vânăt sau mai sur în cerul tău de vise. Şi vom pluti-mpreună, tu dragoste, eu zbor, tu lacrimă, eu dor, tu rugă, eu păcat. Dar simt că vreau şi trebuie să poţi să-mi dai această şansă, deci să mă ierţi mereu! Iar dacă într-un moment de panică sau rău înţeles cuvânt al meu, vei încerca şi tu să scapi, îmi pare rău pentru tine şi sincer, sper că nu este aceasta cea mai mare dezamăgire, dar deja e prea târziu, nu te las, nu mai poţi. Iartă-mă!
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet şi fără tine a fost pustiu la mine-n gând!

Noapte compromisa

Sunt putin mahnita, consternata dar lucida.Mi-e teama sa nu gresesc, mi-e teama sa nu ma impun prea mult, nu vreau sa ingradesc, nu vreau sa par posesiva. Probabil imi va lua ceva timp sa ma obisnuiesc cu ceea ce pentru tine, dragul meu, pare firesc. Stiu ca este viata ta de dinainte de a te cunoaste, stiu ca sunt oameni cu care traiesti dar, noaptea asta este destul de apasatoare.Nu este vremea de afara desi.... pare sa vibreze cu sufletul meu. Drumul asta insemna enorm pentru mine si stii si de ce, as fi vrut sa fie facut in alte conditii, cu un alt tonus, doream sa traiesc numai cu tine placuta emotie a consecintelor, nu, gresit, a scopului dar, nu ai vrut sa fie asa...Era "primul drum" iubire,nu-si aveau cei doi locul, nu acum!

Total

Infinitul măsoară parcă lumina. Creierul nu poate cuprinde mai mult decât vreo două-trei idei. Sintagma potrivită aici, cred eu că ar trebui să fie: nu atât creier-infinit cât mai ales ideile-lumină. Volumul imens de informaţie ne face incapabili de a disocia relaţia sau relaţiile de care avem nevoie chiar, pe de o parte, de idealurile pentru care merită să luptăm, pe de altă parte. Ştii, lector ale acestor rânduri, gândurile tale mă lasă rece cât timp nu te primesc lângă mine, oricât de mult ameninţă ele să spargă şabloanele de bun-simţ, de gramatica limbii, de orice fel. Noi, cei doi de aici, chiar ştim ce vrem! m&g

Basmul din viaţă

Voi cuprinde cu braţele tale soarele şi voi fi atât de ipocrit încât ai să crezi că eu te-am ars cu lumina din cel care tocmai m-am descoperit prin cea care eşti. Aceasta este totuşi proba iubirii. Nici gândul, nici iluzia nu vor putea face mai puţin bine de atât. Pentru că toamna care a fost şi primăvara care va veni sunt amândouă definitiv sărace prin alăturarea iernii în care te ştiu. Din momentul Nostru, iubire, nu mai ştirbeşte nimic. Prin nimic înţeleg şi orice individ/ă, despre nimeni trebuie să avem consideraţie.
Pământul e curat iar anotimpul cere drumul ispitei ca bir dar birul deveni ispită iar drumul glorie. Deci iarna ajunse să cerşească la noi ISPITA GLORIEI sale. Sau patima. Doar asta.
Eşti frumoasă zi de dimineaţă, ca o împăcare cu gândul că ai terminat o noapte de poezie ca să începi iar şi iar poemul fierbinte, fără multe cuvinte, al copacului gol, cu rădăcinile ude; uşor tremurânde crengile vor să găsească în tine cerul suav al basmului în care să creadă orice copil, până devine bunic.
Voi acoperi aşteptarea cu privirea ta iar clipele se vor contopi în traficul sevei din toată pădurea prin viaţa noastră. Mi-e dor să mai scriu pueril, trăind oarecum la-ntâmplare şi nimeni să ştie că doare dar scriu numai azi despre tine şi valuri o mare îmi vine, mă acoperă cred despre tine, atât de frumos şi de bine, nu de ieri, nu de azi, peste mâine. Cuvintele vor ca să strige şi nici nu mai vor să se-audă, vorbele scrise se-apasă şi vor să nu se mai vadă, sărutul se termină parcă dorind niciodată să ştie. Cum să numesc altfel un soare, astru sau stea dar iubirea e sigur basmul real din viaţă.

Adevarata DRAGOSTE

Oare sunt suficient de frumoasa si de desteapta pentru iubirea si dorul pe care le arati?

Adevarata DRAGOSTE

Oare sunt suficient de frumoasa si de desteapta pentru iubirea si dorul pe care le arati? Oare ce ne face atat de fericiti? cu cat simt ca ma iubesti mai mult cu atat creste si iubirea mea. Daca este asa, unde ne vom opri iubitule? In Paradis? Te iubesc, te doresc, te ador......

Marele adevăr

Scriu cu teamă. Poate e nebunie? Dar îmi place. Firea mea complet tuberculinică se satisface între dorinţă şi pasiune ca o traducere pentru fărădelimită. Şi încă pentru câteva ore e înainte de primul timp acordat eternităţii viselor date nouă spre a fi trăite, probabil în exclusivitate, iubire. Dacă inima râde, dacă sufletul creşte, dacă aproape orice distanţă, se comprimă atât de frumos, cine sunt eu, lipsit de argumente fiind, să contrazic toate acestea? Nu doar că n-o voi face, dar mă voi îmbrăca în supuşenie până la esenţa cuvântului sărac în sensuri, sărac şi stingher în faţa realităţii. Nimic altceva nu cântăreşte cât titlul acesta.