Amor şi viață

Un câine încă mic, gras şi cuminte. Țiganul cu vioara. Iluzia unei aventuri. Şi pasul meu ascultă sufletul când tresaltă. Nu mă consider vinovat pentru asta, cu atât mai mult cu cât, sunt aici tocmai pentru că m-am respectat în interiorul unui sistem de valori bine definit şi, zic eu, veritabil. Fără prea multe răspunsuri pentru întrebări refuzate gestului de a fi formulate. Evident, împreună cu o prea bună părere de sine. Noaptea acestei aşteptări, sau şi mai bine, visul aşteptat al acestei nopți, mă ține treaz. Strigă în căşti o inimă îndrăgostită de tot ceea ce trăiesc şi merită asta!

O carte cât un om

Autor în persoana unei doamne, de excepție. Pentru că am onoarea să trăiesc privilegiul contemporaneităţii  cu domnia sa. Sunt, acum, după lectură - şi voi reveni asupra noțiunii- de zeci de ori mai mult îndatorat cu mulțumiri pentru discretul gest constituit în scop al minunatei clipe de vizită; un dar de suflet. Cu gândul încă răvășit sub o suavă amprentă de indiscreţie, îmi definesc pornirea de a mă regăsi dar mai ales de a-l regăsi pe el, pentru fiecare figură de stil, în tainicul unghi al întregii perspective. Absolut întâmplător, pagina 111 are şi o greșeală de tipar. Recunosc sincer indignarea de a fi parcurs în primele pagini, ceea ce părea a fi o povestire pe scurt, în viziunea altcuiva. Însă subiectul în sine şi forma lui de prezentare, fraza poetică, structura robustă a genului bine nutrit, stârnind fără lacune, gândirea hămesită de un sistem coerent şi real de valori, m-au pironit câteva ore cu ochii pe filele, parcă ele însăle sustrase acțiunii din roman. Mi-e teamă să adaug dar simt că va urma ...

Povestea vorbei

Inima se agită într-o limbă vulgară. Din tot vocabularul pestriţ al propriului trup, lângă mine şi uneori chiar prin cel care sunt, aleargă parcă vânate de respiraţia în gât a unui argument auster, cuvintele lipsite de logica inevitabilă a firii. Pe sufletul incandescent al adaptării la promiscuitate parcă, se perpelesc istorii cu îngeri, cu zâne, cu prinţese, cu regi şi cavaleri. Sunt, din nou, hăituit de o clipă nefastă a realităţii prezente. Şi, ca şi cum sau ca şi când, nimic din toate astea n-a fost dat să se repete, pluteşte în aer promisiunea celui mai vag şi mai banal echilibru. Deşi mi-e absolut egal, între ele aleg acest deziderat, de perspectivă impersonală, în detrimentul sarcasmului parcat pe chip de zâmbetul pribeag al unui nivel mai înalt. Surpriza va extinde marginea inoculării doctrinare, la limita de plus valoare a lipsei de comunicare.

Seară de film

Nu îmi mai pasă că devin eu singur străin de mine. Şi mă aplec din suflet peste sentimentul dăruirii de sine. Dar tot nu îmi iese. Puţin chiar doare. Nu asta contează, totuși. Timp care trece. Nu pot nici măcar găsi o simplă justificare. Aveam, despre mine, impresia că sunt permanent pregătit cu una. Şi pe urmă, un strop de paranoia lipicios pe dorința de comunicare. Chiar nu cred că trebuia sugerat. Nu încerc să victimizez, sper. Am pierdut deja titlul şi genericul unui program promis. Probabil înseamnă că îmi revin. Dar nu voi recunoaște. Atât timp cât sunt cu mintea la un singur cuvânt, legat de un singur om, mi-e teamă să vreau să fiu înțeles. Şi dacă se va fi dovedit că nu am greșit decât prin analogie, tot va exista în mine o parte deplin împlinită, visul. Repet asta, nu greșesc prin ceea ce simt!

Liniștea acestei nopţi

A fost o seară grea. Şi norii plumb de iarnă cenușie, în cap îmi vâjâie o gașcă de idei cam vinovate. Şi gândul că nu voi mai face mâine, nimic din câte mintea îmi dicta să fac. Dar este totuși vineri, ca o împăcare, din tot păcatul a rămas doar lenea. Sunt în deplină stare de visare. Iar fiecare rând îmi pare desprins din noțiuni prea încărcate de sensul obsesiv al numelui tău în desfrâul întâmplării. Această clipă, singură cuminte, se vrea promisiunea soluției depline de a fi.

Revolta din vis

Sunt deja la mulți kilometri distanță de mine. Prin tot acest tumult de introspecţii, mi-am regăsit o oră matinală să îmi doresc să fiu în scrierile mele. Şi din cuvântul beteag al dimineții clandestine te corup clipă de fericire! Cu somnul meu de fiecare noapte mă mai apropii şleampăt de visare. Probabil de aceea nu reușesc să dorm puțin mai mult. Subconștientul veghează la siguranța ruptă în bucăți a tot ce înseamnă beție inutilă de gânduri și clemență.

Semnificaţia durerii

Prin tot chipul dat să văd, la marginea supremă a ființei umane, cuvântul se agață lipsit parcă de umbră, în plin deziderat mut. Şi ascult această linişte superbă ca dintr-un adânc fără tine, iluzie a simţirii. Adorm cu obrazul strivit de umărul cald al iubitei. Iar dacă noaptea încă nu s-a oprit să plângă e numai pentru că lacrimile îi sunt înghețate în cer, iarna aceasta.

Inimă de vulcan

Sunetul cald din aripa prea grea parcă de vânt, stârnește în cel care sunt, trăirea de moment a fiecărui anotimp şi credința că tonul acestei iluzii, va fi o încântare. Nu mi-a fost suficient de mare dorul când am ales, cu bună ştiinţă, se pare, să fac totul spre a ignora semnificaţia nudă a talismanului din privirea aceea. Şi sper că nu a fost doar vanitate. Nu am fost orbit de iubire, parcă. Totuși este vina aceasta, o desăvârșită instanță în relieful pitoresc al ființei.