Şi miezul nopţii gol acoperă tăcerea, el însuşi niciodată prea sărat pentru gustul meu îndrăgostit de plajă şi de mare. Miroase a iarnă. Fă DOAMNE să treacă în fugă această risipă! Frivolă nălucă a beţiei din mine. Căci nu voi înţelege, probabil niciodată, de ce e dat, de ce-a fost dat să placă, să fugă, sau nici măcar să nu răspundă.
joi, 22 decembrie 2011
vineri, 9 decembrie 2011
Răsar ca să piară, seminţe
Atât frumos se-aşterne peste tot. Şi gândul şi fapta şi cuvântul. Dar ard copaci străfulgeraţi în drum şi mintea se opreşte şi nu e lucru bun. Adică încă e rău să-mi fie dor de ce-am ştiut de când aproape m-am născut? Dar nu răspund aici fiindcă pur şi simplu ea deja îşi refuză aceasta!
joi, 1 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
