Viaţa atât de liniştită a întunericului se înfruptă săţios din dorul de somn. Pentru că nu pot să dorm. Se macină noaptea între becuri de stradă şi lumina caldă a monitorului parcă abandonat sieşi de mai bine de douăsprezece ore. Altfel e bine, aproape vară şi, până spre seară, pe role. Mă simt, în momente ca acesta, norocos, născut astfel. Iar dacă nu aş fi ştiut de la început, sau nu ar fi fost aşa, aş fi făcut să fie!
duminică, 28 aprilie 2013
Stare nocturnă, insomniacă, de spirit
Ascult istoria trăită la incandescenţă. A nu ştiu câta oară, astăzi. Nopţi, ca o rugăciune pentru toţi cei morţi în preajma Crăciunului însângerat. Şi pentru cel care cântă. Dar, doar de câteva minute a început Sfânta sărbătoare de Florii şi, această zi, alături de versuri aproape revoluţionare, sau pur şi simplu firea, îmi aduc aminte de Lazăr, Dan-Lazăr. Sunt şase ani pomeniţi de ai mei astăzi în locul unde se odihnesc şi bunicii unde am crescut, de când copilul meu de patru ani s-a stins. Dumnezeu să-l odihnească!
sâmbătă, 27 aprilie 2013
SERVER AGLOMERAT
Primul sărut, capodopera copilăriei. Numele ei, patima egoistului din cel care sunt. Simt mirosul de cool-er încins. Târziu, secvenţa iluziei. Mă voi pierde, poate, în divagaţii frivole. Dar se cerebralizează cu timpul. Suport de ace, suport de ochelari, drumul din piatră şi vârful atins, în starea de veghe. Atât de bine se vede totul, de aici, de departe, prea de departe.
LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL
Credinţa mea interioară, sub cea mai lipsită formă de originalitate a ei, este că ar trebui să învăţăm a nu mai minţi, de la animale. Acum voi face o paranteză: pe mine nu simt că mă fac să mă autoexclud timpii morţi la servici, nu mă degradează turele de noapte. Deci, revenind, în sensul folosit aici, nu e nici o problemă dacă unii vor considera că prefer să fiu animal. Cum nu a fost decât o nimica toată să mi se atribuie un caracter schizoid. Ideea era însă, evident alta iar adevărul, departe de a se afla la mine, este departe totuşi.
Ordinea firească
Sunt transparent de câtă apă-ncape pe corpul meu, după sorbire. Plâng îngerii pe umărul tău, clepsidră. Avem aceeaşi vină, tu, timpul şi eu. Prea bine parcă, am învăţat să-l ignorăm pe mâine. De hârtie, amintirea geme a bătrâneţe vulgară. Cred în somnul de abur al dorinţei. Atât de tânăr încă, totuşi! Şi absolut liber, ca o amăgire, să gândesc. Greu până la sânge, va fi meritul de a fi ştiut că doar atât se mai poate. IUBESC!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
