FARMACOLOGIE

Un fior cum să-mi scriu ca să fiu, nu hulind, nu prea explicit, doar, poate diurn. Când părul devine creier și dinții mei au devenit mănuși. Se compromite în sine conceptul. Semnul egal impune ierarhie. Iertarea începe să pară păcat. Betalactaminele sunt stalactite, picurând palid. Dar eu știam din vremea studenției. Și totuși îmi vine încă să plâng într-o farmacocinetică a dezamăgirii. Doar ca o imitație condescendentă. Pentru că are un haz, cel puțin bizar. Se-ntâmplă să uit, să îmi placă să uit. Iar până la urmă, timpul zero devine începutul gol al soluției refuzate.

Pustiul de metale grele

Bine că știu. O împăcare în sine, crede-mă, astăzi deja doare mai puțin. Cu sinele, ca să fiu explicit. Umbra pierde din claritate, nu e obiect dar e fapt. Din structură se definește alegerea. Caracterul picură strident de personal, până pe gâtul sugrumat al vocii, claviaturi care toacă momentul.