Drumul e invers

Am aşteptat parcă o mie de ani să mi se întoarcă stomacul pe dos de la câtă prostie aş mai fi fost încă în stare să suport şi acum, când garda de noapte e drumul către mine, eu evadez aproape vinovat, în cercul strâmt cândva al iluziei de a avea ceea ce timpul stinge prin sublimare. E dragoste, e adevărată, fără calcule sau protocoale, totul avangardist, nonconformist şi totuşi de mult bun simţ. Drum bun pentru amândoi!

Mi-e dor de povestea pe viu

Am hălăduit în locuri cu ani în urmă de nebănuit aici. Liniştit totuşi, limitat la cafea, cola şi Marlboro roşu, scurt. Prieteni dar copii. Apoi o lecţie care ar fi putut ameninţa să doară pentru că am aproape o săptămână de stat la "rece". Dar exprimată, problema deveni o glumă şi pe urmă, a trecut atât încât două zile aproape nu mai contează. Sunt fericit şi sunt sincer convins, adică ştiu cu probe că se poate mai rău. Eu măcar sunt cu dreptatea la mine dar am primit un telefon cum că şi aşa putea să fie degeaba. Dar încă nu cred că şi în cazul meu. Eu nu sunt tatăl de la Dorna şi nici varămea, dacă era o străină, nu mă putea păcăli atât. Vorba psihologului din el, prietenul meu, pe stradă văzută, lovită ca de fulger şi bună pace. Doar că eu, mult mai pacifist decât atât, sunt absolut dezinteresat de toate acestea.
Am o cale, sunt oarecum departe deja, dar greşesc şi numai amintind că mai ştiu ce a fost. În fond, chiar nu mai contează, pentru nimeni, nici pentru mine.
Aşa au trăit fericiţi de atunci până la adânci bătrâneţi, poate că mai trăiesc şi azi dacă...aşa se va scrie de acum înainte tot ce are să mai conteze pentru mine.
............................./&............................................&\.............................................
Draga mea, vreau să fac o magie, cum ar spune copila mea la trei ani şi opt luni şi puţin, să lipesc timpul tău de al meu în acelaşi loc în care să fim amândoi şi astfel, măcar pentru câteva centime de gând să oprim rostogolirea lui prin fiinţă iar restul să fie numai iubire, ca o eternă promisiune pentru o nemurire înălţător de indiferentă. Iar braţul meu să surprindă somnul îndărătniciei de circumstanţă al distanţei dintre noi, prin atingerea caldă din clipa abandonului femeii din tine, cu încrederea vârstei, cu iluzia inocenţei, cu sărutul pierdut înaintea clipei de a te cunoaşte după numele tău. Sentinţa stării noastre de veghe să fie condamnarea împreună. Iar temniţa fie istoria care se va scrie. Atunci vom fi pedepsiţi sau judecaţi, dacă nu e prea mult să ceri asta unui sistem neutru de valori. Te voi turna, picătură după picătură, în eu-l meu dezvelit de sine până la dependenţă de ceea ce ai mai putea să-mi fii. Apoi mă voi retrage, pe când încă voi mai fi fost lucid, spre a trăi ca unul singur răurile sevrajului de-a nu te mai putea percepe diferit.
Seara e grea, gerul peste întuneric, binecuvântare, gândul de tine, frumoaso!

Oh, ce noaaapte de vis!

Aceasta a fost exclamaţia fetiţei mele. Eram în munţi, pe serpentine. Ea dormise până atunci. Aproape miezul nopţii. Dar ningea chiar feeric. Priveliştea, fie ea şi de basm, ne ţintuise crispaţi în spatele centurilor de siguranţă, muţi. Iarna a redevenit prietenoasă, creştină deplin, în clipa aceea. Zăpada ne-a stins, prin atingerea ei, cu clipocitul surd de sub picioare, eminenta nevroză a drumului, la toţi. Apoi emoţia sărbătorilor s-a înfruptat din mine cu ciuda străvezie din urmă cu mai puţin de 50 de km. Anoste vacanţe fără zăpadă.
Ce frumos ştim, uneori, oamenii, să ne creem propriile bucurii. Brădet luminat, întuneric de sticlă, cetină sură, fulguieşte în suflet!
Iar visul nu se termină aici. Ca o remuşcare, timpul pierdut, ca o binecuvântare acceptarea uitării. Mai presus de iertare, puterea. (şi chiar ar fi fost locul să o scriu cu majusculă)
Din patima poetului, colindul! Florile sunt dalbe, leru-i ler.
Mă rog la anotimpul acesta să rămânem cuminţi şi, cum îmi plăcea din şcoală să spun, cu minte, mai mult decât geruiţi în tenebroase igloo-uri ale răzbunării.
Trupul şi timpul se bat pe tributul ridicat personalităţii, sinelui, genei de caracter,... educaţie!
Pădurea noastră ştie, te voi iubi jderuţă, cu sălbăticie, până la lacrimi şi prin ele!
La mulţi şi fericiţi ani!

ATÂT DE MULT BINE PÂNĂ LA SFÂRŞIT

Viaţa ca o sinusoidă. Aşa gândeam pe când mai rămăsese un an până la ceea ce aveam să trăim fiecare cum a putut să perceapă, dar sigur cu multă libertate. Nu prea multă deşi uneori greşit aşa numită greşeala de înţelegere. Iar 2008 ameninţă şăgalnic să se încheie la plus cu mult peste cât, în modul, la minus, a fost 2007. Am plâns ca un prost că nu am crezut.
Acum vreau să se numească încredere, iubire, de oameni, de viaţă, justiţie şi divină dar să se numească Ea.
Cât de aproape Dunărea, măcar puţin să curgă prin mine, să mă citească, să mă verse în Marea Neagră, marea cea mare, ca pe o pradă a ei, prin braţul adânc aproape văzut de la Tulcea.
Am stins dilema şi am răspuns la toate întrebările.
Bilanţul pe verticală, pe orizontală, mixt, la superlativ. Mutare, master, promovare la ofiţer superior înainte de 35 de ani, Braşov, Mamaia, specializare, prima sentinţă a tatii în câştig iar eu sunt cu fata. Dar peste toate iubirea şi multă miere în sufletul pereche. Fetiţa ei, fetiţa mea, eu şi ea. Acelaşi gând, aici zăpadă, acolo nu, dar Moş Crăciun vine ca în poveste la bradul împodobit cu iubire, oriunde. Sărbători fericite, Crăciun cu belşug şi în sănătate deplină! Cu dragoste, jder.

Rugăciune

Doamne Isuse Christoase, fiu al Lui Dumnezeu, odihneşte sufletul robului tău adormit, pruncul Lazăr şi miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Fructul Pasiunii

Replica a fost : deşi avem ce ne trebuie, nu merg combinate la cald şi eu sunt aici fără mamă, fără tată, şi barman şi ospătăriţă, ciocolată caldă cu sirop de mentă vine dar fără mentă. Am fost răutăcioşi şi am râs toţi patru. Dar nu s-a intimidat: sunt studentă. Frate, chiar nu am reuşit să ne stricăm buna dispoziţie.
Toate astea nu înseamnă nimic faţă de ceea ce a urmat. Dar exprimarea ţine de un şăgalnic va urma ce a urmat.

Anonim

Să-mi pierd puterea de-a nu mai fi. De împlinirea unui an ca o supercompensaţie. Asta simt eu că mă aşteaptă. Deşi niciodată de bine n-am putut scrie. O singură ţigară în toate cele trei zile care au trecut, mai exact aproape patru, din iarna calendaristică. Ţii minte cele plicuri de trei în unu din bucătărie? Fată, au făcut caimac în cană! Habar nu am avut că poate fi aşa bun. Este despre oglinda retrovizoare exterioară dreapta. Oricum făceam piruete cu gâtul degeaba, acum am justificarea orientării la volan. Să nu mă laşi s-ajung să îl invidiez că poate şi dacă nici măcar nu-ţi pasă! Cum te mai rog, acoperă-mi pornirile de ură şi răzbunare cu împăciuitoarele tale vorbe clădite matern cam tot la fel cum eu credeam cândva că nu se poate să se strice familia prin prostie. Dar nu doare şi se poate. Doar că vina este împărţită nu între cine face sau desface ci între cine ia şi nu plăteşte pe de o parte şi, cămătarii din viaţa aceasta sau nu doar, pe de altă parte. Nici nu trebuie să mai ştiu eu adevărul. Lucrează blestemul minciunii! Pentru Lazăr!