TU LIBERTATE EU TIMP

Întru acum, cerșetor de clipe, impozit pe lacrimi și totuși giulgiu arcuș peste propria vinovăție. Ca un bard răgușit de la fum pe întuneric de Club, de la zăpezi mințite că Sărbători de iarnă putem avea în februarie. Sau oricând, de ziua ta. Nu te mai caut. Acum deja e mult mai grav, la modul în care te aștept cu sentimentul că deja știu că m-ai uitat puțin dar ... vei veni.

CDV Corect drept vinovat

 Pisica ficămii, undeva prin curte, singură astăzi practic pentru prima oară, pândește tiptil cam tot ce mișcă. Ca un autentic animal de pradă. Doar că eu cred că îi este mai teamă ei, mă rog, lui, fiindcă este motan, decât ipoteticelor victime, în marea lor majoritate, complet ignorante la pasul ei felin, altfel simpatic, prin cabrare și coborâtul corpului până aproape de pamânt, într-un simulacru de mers aproape târâș. Dar, stufoasă și aujtentic marmorată la colorit, prin atitudine și prezență, este un spectacol de ghidușie, jivina. O recuperez și revin în antiteză, despre noțiunea de javră, la oameni.   

Sunt aproape de locuri sfinte. Fereastra camerei oglindește răsăritul prin vârful crucii de pe clopotnița bisericii. Adică voi încerca să țin cont de privilegiul priveliștii, măcar cu fapta și cu vorba. Adică nu mă consider încă atât de smerit încât să pot sustrage gândului, apucături păcătoase poate, păgâne, totuși reale în contextul realităților przente și istoric educaționale. Nu am ieșit încă să recuperez motanul, dar mă simt forțat de antecedentele cu alte vietăți culese de pe gard sau chiar din curte de oameni a căror apartenență la specie devine cel puțin îngrijorătoare dacă nu îndoielnică!

Psihologia inversă, între marginile perceptive, se substituie inocent conceptului idealist de material. Acolo, însă, unde nici materie nu există, structura de reacție folosește practic nimicul conceptual aparținînd clientului. Mai exppicit: în proximitatea amintită, mă voi rezuma prin a recunoaște veridicitatea dictonului 

UNDE NU E NICI DUMNEZEU NU CERE 

Gurmnand, spiritul încarcă substanță. Ființa neglijează oarecum, aderența la timp și în mod aproape firesc neglijează spasticitatea universului, de cele mai multe ori prin cronologie, evoluție și progres. Dar, exhaustiv, se decelează în straturi atmosferice efectiv poluate etimoologic, rebuturi disimulate ale educației. Și dai peste un asemenea moment grotesc, după jumătate de veac de existență, doar ca să poți a te considera norocos pentru viața de până acolo. 

Diferența, în aval, o face precizia scopului declarat de a învinge în argumentul contradictoriu al sensibil de vulgară noțiunea de luptă, sau conflict. Și, din nou prin explicitare rezumativă? 

ALBINA NU PIERDE TIMPUL SĂ EXPLICE MUȘTELOR, DE CE E MAI BUNĂ MIEREA

Singura mea dovadă de modestie, este aceea prin care recunosc lipsa mea de modestie. Cu toate acestea, consider că deja am pierdut prea mult timp. Știu că toți infractorii au o justificare pentru fărădelegile comise. Deci nu mă justific, dar pot recunoaște că a fost o grșeală, în primul rând faptul că m-am implicat 

 

POEM MUZICII

Fără sunetul violin, versul nu se tânguie. Îmi este milă de cei care nu pot iubi concertele instrumentale. Nu poți, mai bine, asculta ființa, natura, eul interior. Simt un imbold către retrogradarea de sine, doar fiindcă nu am continuat să cânt la vioară. Sufletul meu, oarecum vinovat, îmi risipește astăzi prin minte, motive pentru care am renunțat. Dar inima mi-a dictat recent, la peste jumătate de veac, concis oarecum, că mi-a fost, poate, mai comod să scriu. Și totuși, copilăria, în naivitatea ei, s-a mărginit incriminând voce, ureche, dar mai ales îndemânare. Și nu îmi mai rămâne decât să urmăresc, să mă regăsesc ascultând și, nu chiar destul de mult pe cât simt, să îmi așez notele muzicale chiar ale destinului, pe partiturile de cuvinte, aici și prea puțin în altă parte!

ZILE POSTUME

ăAdevărul capătă prenume obscen. Doar vina asumată, practic înseamnă prea puțin. Iar gustul nu mai poate, pur și simplu să determine motivarea. Alerg în două cercuri concentrice, aproape spirală, dar mult peste definiție. Mai repede un fel de rotire în jurul cozii. O vinovăție sau reproș, un gest reprobabil sau chiar o leziune veche, sechelară, la nivel cerebral. Și contopesc isteria mișcării cu naivitatea ingenuă, cu lipsa de cuvinte, dar mai ales cu aspectul pufos!💭 Și vreau să dorm. Dumnezeu să îi ierte și să le odihnească în pace și lumină pură, sufletele plecate de pe pământ, celor duși de la noi!

Cavaler de onoare!

Pâinea neagră de acasă, sau gândul la ea, întotdeauna va purta un iz nostalgic. Și dansul, nimeni nu și-ar fi dorit să se oprească. Poate emoția brizei, poate liniștea Mării, sau faleza fierbinte, încă sapă plăcerea zilelor de atunci, ca un arabesc de 29 de ani, în amintiri, în iubire, în viața categoriei mature, acolo, în jurul jumătății de veac! Felicitări, dragilor și, LA MULȚI ANI!