La miezul nopţii

Plâng stele peste pietre şi le încarcă de suflet nocturn. Se sfărâmă lacrimi în pumni strânşi greu peste gene obosite. Mi-e dor de cum aş fi putut să fiu dacă te-aş fi ştiut dintr-un început mai timpuriu, cu tine. Să te fi ştiut, probabil nici nu m-ai fi băgat în seamă dar aveam o cu totul altă perspectivă despre viaţă. Oricum, chiar fără să te fi întâlnit vreodată, te iubeam pe tine. Şi tot ce-a fost în rest, adică risipă de vreme, a însemnat căutările mele cu scopul precis de a te găsi!

Pin şi brad, crini şi spini, zbor de nălucă

Aş vrea să vină cineva. De nicăieri. Să îmi taie aripile pline doldora de nămol. Penrtru că, atât de mult te iubesc, încât imaginez, halucinant aproape, că aripile, pe care ai putea doar tu singură să mi le creşti la loc, sunt cu mult mai mari şi mai bune. Din tot adâncul meu simt asta. Şi apoi, ca un bolovan mânjit de pământ şi de soare, mă opintesc în firul subţire de apă curgătoare, al vieţii, al destinului sau sorţii. Mă răcoresc şi limpede şi dulce. Dar, parcă fără măsură, mă uită Dumnezeu acolo. Şi, ca o ironie, bălteşte sensul crispat pe o albie fantasmagorică. Sunt restul de plată la timpul trecut. Eşti tot ce aş fi vrut să mi se fie vreodată.

Fără de legea risipei

Neologisme barbare într-un context pueril. Insolvenţa picanteriilor meschine, despre un destin şifonat. Minciuna pe tronul obedienţei. Şi în acest amestec lasciv, îmi regăsesc structura de rezistenţă a edificiului de până mai ieri. Credeam, de fiecare dată, aproape, că nimic rău nu se va fi întâmplat dacă o iau de la capăt. Sau doar gustul amar. Îmi e de mine însumi cel mai teamă. Şi voi nega, apologia durerii, ca o manifestare constrânsă, menită criptic să repugne întregului ascensionism vulgar. Am divulgat pereţilor tot sensul iar pereţii aceia îmi rag acum cu obstinaţie în creier. Le voi plăti cumplit de nevralgic, amenzile anotimpurilor pierdute, parcă şi din vedere de ursitoare! Te iubesc, pe tine, fericirea de-a fi îndrăgostit!

Mirificul moment

Am depus jurământul de suflet. E ca o legendă care s-a născut acum o sută de zile, aproape. Deci, trăiesc propria viaţă într-o istorie contemporană, în cel mai exact sens al cuvântului. Iubesc viaţa şi această formă de dragoste nu este nici o descoperire fabuloasă, nici o consecinţă a experienţei, ci pur şi absolut simplu, geneză.