Timp pentru mine

Semnătura acestui regret m-a purtat aici. Ca o definiţie consonantă a iluziei că vreau. Dintr-un eveniment de clasă, cramponarea mea a făcut un antimotiv al trândăviei. Încă puţin şi reuşeam să împlinesc un an de absenteism. Nu mă simt vinovat, dar parcă mi-e ruşine. Nu mă voi spovedi astăzi, iar pe viitor, sper că nu mă voi abandona unui stil prea explicit. Doar simt că binele de-acum e un puiandru, un exemplar în creştere, al speciei sau, al zodiei sale.

Timpul revenirii

Nici pasul meu nu mai citeste parca unde ar trebui sa cred sau el sa creada corect ca vreau sa ma intorc prin mine. Am fost  de tot ce ar gandi cu ochii si cu mintea cineva, departe. Dar iata-ma aici pentru un film in care rolul meu ar prea putea sa fie doar acela de ai vedea pe unii cum se joaca aproape involuntar, as zice, cu inima in palma si sufletul in dinti, prin patima iluziei ca maine va fi mai bine altfel chiar daca poate mult mai rau, decat deloc, asa ca variuanta pentru o alternativa cu foarte putin noroc. Dar sansa isi joaca ultima carte!