Miros de vară timidă

Portret de fată blondă. Cu ochi verzi sau albaștri. Depinde de vreme, ar spune, probabil cu glasul șoptit. Un biet amendament la ploaia care stă să vină.  Din paradoxul lumii, o secundă parcă, de împlinire. Un an întreg pe o singură treaptă. Ca o părere de rău că a fost doar atât. Și țipătul isteric al ființei lăsată pradă timpului, anotimpului, vremii. Din cât de mult pot să iubesc, sau aș putea, sau așa cred. Aproape că nu se mai știe. Îmi pare rău să aud clipa cum trece. În mine, cu jale simt, din clocot de neputință, zdrobindu-se pe rând și dintr-o dată, doar amintiri. O viață furată sau în fugă sau... cine mai știe!