Văzduh de toamnă, ca un delir al încercărilor mele. Puțin răgaz de împlinit în viața asta. O ispită cu aer permanent de goliciune. Și ochii ei pe mine mă dor de câte culori împrăștie în nori, în vânt, în libertate. Sunt mai departe cu fiecare formă și mai stingher în sine pentru noile mișcări din parcă prea adânc, sensul corupt al inocenței. Mi-e teamă să strig. Doar încă mă lupt cu umbrele mele. Să caut un cult, străin dar mut, fiindcă altă limbă n-ascult, ca să fiu totuși la început. Să vreau să mă mint. Chiar dacă aș face la fel, măcar n-ar mai fi prima dată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu