Anonim

Să-mi pierd puterea de-a nu mai fi. De împlinirea unui an ca o supercompensaţie. Asta simt eu că mă aşteaptă. Deşi niciodată de bine n-am putut scrie. O singură ţigară în toate cele trei zile care au trecut, mai exact aproape patru, din iarna calendaristică. Ţii minte cele plicuri de trei în unu din bucătărie? Fată, au făcut caimac în cană! Habar nu am avut că poate fi aşa bun. Este despre oglinda retrovizoare exterioară dreapta. Oricum făceam piruete cu gâtul degeaba, acum am justificarea orientării la volan. Să nu mă laşi s-ajung să îl invidiez că poate şi dacă nici măcar nu-ţi pasă! Cum te mai rog, acoperă-mi pornirile de ură şi răzbunare cu împăciuitoarele tale vorbe clădite matern cam tot la fel cum eu credeam cândva că nu se poate să se strice familia prin prostie. Dar nu doare şi se poate. Doar că vina este împărţită nu între cine face sau desface ci între cine ia şi nu plăteşte pe de o parte şi, cămătarii din viaţa aceasta sau nu doar, pe de altă parte. Nici nu trebuie să mai ştiu eu adevărul. Lucrează blestemul minciunii! Pentru Lazăr!