Mi-e dor de povestea pe viu

Am hălăduit în locuri cu ani în urmă de nebănuit aici. Liniştit totuşi, limitat la cafea, cola şi Marlboro roşu, scurt. Prieteni dar copii. Apoi o lecţie care ar fi putut ameninţa să doară pentru că am aproape o săptămână de stat la "rece". Dar exprimată, problema deveni o glumă şi pe urmă, a trecut atât încât două zile aproape nu mai contează. Sunt fericit şi sunt sincer convins, adică ştiu cu probe că se poate mai rău. Eu măcar sunt cu dreptatea la mine dar am primit un telefon cum că şi aşa putea să fie degeaba. Dar încă nu cred că şi în cazul meu. Eu nu sunt tatăl de la Dorna şi nici varămea, dacă era o străină, nu mă putea păcăli atât. Vorba psihologului din el, prietenul meu, pe stradă văzută, lovită ca de fulger şi bună pace. Doar că eu, mult mai pacifist decât atât, sunt absolut dezinteresat de toate acestea.
Am o cale, sunt oarecum departe deja, dar greşesc şi numai amintind că mai ştiu ce a fost. În fond, chiar nu mai contează, pentru nimeni, nici pentru mine.
Aşa au trăit fericiţi de atunci până la adânci bătrâneţi, poate că mai trăiesc şi azi dacă...aşa se va scrie de acum înainte tot ce are să mai conteze pentru mine.
............................./&............................................&\.............................................
Draga mea, vreau să fac o magie, cum ar spune copila mea la trei ani şi opt luni şi puţin, să lipesc timpul tău de al meu în acelaşi loc în care să fim amândoi şi astfel, măcar pentru câteva centime de gând să oprim rostogolirea lui prin fiinţă iar restul să fie numai iubire, ca o eternă promisiune pentru o nemurire înălţător de indiferentă. Iar braţul meu să surprindă somnul îndărătniciei de circumstanţă al distanţei dintre noi, prin atingerea caldă din clipa abandonului femeii din tine, cu încrederea vârstei, cu iluzia inocenţei, cu sărutul pierdut înaintea clipei de a te cunoaşte după numele tău. Sentinţa stării noastre de veghe să fie condamnarea împreună. Iar temniţa fie istoria care se va scrie. Atunci vom fi pedepsiţi sau judecaţi, dacă nu e prea mult să ceri asta unui sistem neutru de valori. Te voi turna, picătură după picătură, în eu-l meu dezvelit de sine până la dependenţă de ceea ce ai mai putea să-mi fii. Apoi mă voi retrage, pe când încă voi mai fi fost lucid, spre a trăi ca unul singur răurile sevrajului de-a nu te mai putea percepe diferit.
Seara e grea, gerul peste întuneric, binecuvântare, gândul de tine, frumoaso!