Mi-e inima cioburi, gândul risipă şi fizicul meu şchiop de-o aripă. Sunt fără credinţă sau credinţa sunt eu şi-mi bate vântul în faţă. Gândesc despre viaţă în modul meschin al trepăduşului schivnic aşteptând din lături să-şi hrănească pisica mieunând cam râioasă în braţele lui mai degrabă din vreascuri. Te iubesc soare, cu literă mică, fiindcă usuci stropii de-amar şi de chin de pe obrazul cam bărbos şi lasciv al părerii de bine. Iar dac-ar fi să nu mai găsesc adăpost în acest atât de vulnerabi şi de prost timp al propriului scris, l-aş iubi şi pe el fără rost, măcar pentru ce-ar fi putut să fie sau pentru cât a fost!
marți, 1 mai 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu