Gimnastică rituală

M-a-mpins păcatul, ieri, să cred că pot fi zmeu în carapacea mea de muscă. Acum simt asta mult prea greu şi nu uitarea, nu memoria îngustă mă ostoiesc să lăcrimez, ci pur şi simplu limba mea de lemn. Nu am cuvinte să acuz şi nici vreo scuză nu îmi vine-n minte. Sunt pe o margine de-obuz. Obrazul meu îmi e fierbinte, dar mâna rece cum nisipul fin al mlaştinilor nu de mult secate. Fiindcă iubesc păcătuind că ştiu cât merit asta!