Pâinea noastră cea de toate zilele, dragostea

Şi nu veţi lua numele Lui în deşert! ** Iubita mea, cu numele tău, pe care îl ştii, Accept cu greu să îmi repet ideea că nu vei reveni la mine niciodată. Şi, probabil, acesta este ultimul meu scris către tine. Nu cred că-l vei citi foarte curând. ... cenzurat... Iar dacă totuşi te vei întoarce, va fi primul lucru pe care ţi-l voi oferi, cu tot ce urmează aici. Nu voi folosi un timp trecut. Am vrut să-ţi scriu un timp perfect dar aş vrea să-l înţelegi ca atare. Nu pentru că n-aş fi priceput despre ce a fost. Nici pentru că m-aş agăţa cu disperare de ce-ar putea să fie. E mult mai simplu, sunt definiţii, noţiuni, fapte, sentimente şi lucruri, până la urmă substantive comune, care nu se schimbă doar pentru că urmare lor, la un moment dat ar fi o mare durere. Am vrut să scriu cu mina de la tine. Dar s-a terminat. Coincidenţă sau figură de stil. Nu mă aştept să te surprind cu ceva. Nu cred să mai fie ceva din ceea ce simt pentru tine şi tu să nu ştii deja.** va urma