Inima aerului

Cum viaţa pe lângă noi se vaită sau curge la fiecare bătaie de inimă, tot astfel plămânul respiră din aerul celest al prea fiinţei. Dar nu iubesc destul de mult pădurea ca să pot spune eu cât e de bine însă voi vrea cândva să ştiu de tine şi-atunci voi vrea să nu mai plâng suspine, din creierul mic al celui care încă în mine e copilul răsfrânt peste marginea porţii. Aştept parcă încă, la fel ca atunci, să plouă din stele, în serile dulci ale traiului prea boem, undeva doar, la munte!