Ordinea firească

Sunt transparent de câtă apă-ncape pe corpul meu, după sorbire. Plâng îngerii pe umărul tău, clepsidră. Avem aceeaşi vină, tu, timpul şi eu. Prea bine parcă, am învăţat să-l ignorăm pe mâine. De hârtie, amintirea geme a bătrâneţe vulgară. Cred în somnul de abur al dorinţei. Atât de tânăr încă, totuşi! Şi absolut liber, ca o amăgire, să gândesc. Greu până la sânge, va fi meritul de a fi ştiut că doar atât se mai poate. IUBESC!