Patima speranţei

De piept cu viaţa ne luăm destul. Din aşteptările risipei clădim de astăzi ruine pentru mâine. Un strop de cer întindem cu nesaţi pe ultima felie dintr-o pâine mâncată cândva împreună. Mi-e teamă să cred, cât inima-i bine, că pot să aştept mai mult pentru mine. Ascult un destin enigmatic dar dulce. Concep un parcurs despre cât se va duce iluzia vremii spre noi împreună!