Viaţa ca un dezmăţ

Inventez, din câte momente sparte trec prin mine, odihna pe grabă şi somnul pederost, Apoi sunt câte şi mai câte minute, clipe, ani dedaţi risipei pederost. Şi tare mi-e teamă că nici altcineva cu nimic mai mult nu rămâne, Doar visul cramponat de nasul mucos şi ochii injectaţi de noapte, într-un fotoliu pe roţi, pe un covor prea gros. Din acest rost închinat prezenţei de spirit, abia dacă mai pot să văd limbile obosite ale unui ceasornic mut!