A fost o seară grea. Şi norii plumb de iarnă cenușie, în cap îmi vâjâie o gașcă de idei cam vinovate. Şi gândul că nu voi mai face mâine, nimic din câte mintea îmi dicta să fac. Dar este totuși vineri, ca o împăcare, din tot păcatul a rămas doar lenea. Sunt în deplină stare de visare. Iar fiecare rând îmi pare desprins din noțiuni prea încărcate de sensul obsesiv al numelui tău în desfrâul întâmplării. Această clipă, singură cuminte, se vrea promisiunea soluției depline de a fi.
vineri, 5 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu