Noaptea poveştii

Iarna plânge cu strigăte şi suspine. Întunericul, spart de iluminatul stradal, pare fantastic de îndrăgostit de ea. Nu avem ordine, în gânduri. Şi mă refer aici şi la mine, doar ca o figură de stil. Public dă bine să brăzdăm zăpezile străzii cu risipa sensului de a face. Iar apoi, să cerem socoteală pentru tot ceea ce nu am reuşit să avem. Acută, lipsa capacităţii de a pricepe, mă plimbă într-o buclă de intenţii care pavează drumul spre iad, deci bune. Iar figura de stil, nu se vrea suprimată. Mi-e bine cu tine, în postura de gând ...deja greu de numărat, gândurile.
Apasă cu degetul fin al ochiului minţii, pe această sângerare a destinului sec şi... se va opri cu strigătul surd al exaltării, într-un fel unic, reverberant, de pasiune, intimitate şi angajament!