Castele în suflet

O vreme frumoasă, atemporală parcă. A vârstei inițiale. Așa cum ne-a fost dată șansa de-a ne cunoaște. Peste trei decenii vechime, pentru amintiri rebele. Să nu ne mai mirăm când copiii noștri parcă sunt un pic măcar, de oglindire-n ele. Ascult și tot ce s-a mai întâmplat de-atunci. Să nu vă doară, dar îmi pare că parcă nici nu mai contează. Adică eu cred că tot ce-a fost și tot ce mai urmează, era de-atunci clădit sau se clădea în noi. Și nu mă pot opri fără a spune că lacrimile, chiar vădite la unii, înseamnă marea noastră iubire!