luni, 29 aprilie 2024

Penumbra

Pintenul la câine este un atavism cu indicație chirurgicală. La cocoș este un semn al vârstei și,  oarecum un motiv de fală. La ghetele călărețului, o unealtă de transmitere către animalul obedient, prin durere, a unui mesaj sau impuls. Osteofitoza, boala prin care pacientul prezintă osteofite, numite popular ciocuri de papagal, sau funcție de localizare, tot pinten, are o cauză endocrină sau reumatologică. Și totuși există o legătură între toate acestea, numind aici ghiontul. Poate mai puțin la câine. Dar este și singurul, câinele, unde atavismul a fost cândva folositor și nu mai este. La gheata omului este o cruzime și mai recent snobism. Până la urmă, ideea ar fi că o noțiune poate defini în același timp o eroare, un clișeu, un spectru util, unul patologic, dar mai ales, o noțiune își poate surprinde propria evoluție sau,mai exact, propria transformare. Fotografiez, la un moment al zile, un obiect. Nici o surpriză că imaginea vă fi alta, exact din același unghi, la un oricare alt moment al zilei. Vorbă lungă. Sistemul de valori nu se modifică nici după cum bate vântul, nici în timpul mișcării de rotație a pământului și nu poate deveni util, teoretic vorbind, dacă este catalogat patologic, chiar dacă desprins din context, conotația sistemului este aceeași. Pentru că astăzi mi-a fost grosolan jignită inteligența și, chiar mai grav decât atât, niște măscărici pe scaune, au amputat vocația mea de a face bine, printr-o protezare de culise a umbrei aflată în duhnit proces de descompunere. Noaptea minții!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre mine

Fotografia mea
adevăr, transparenţă, virtute