Am incendiat zeflemea-oaaa ce bine am făcut! Mâine mă duc pe acolo să mătur din scrumul rămas şi poate praful aşternut de când, dacă nu eu, nimeni nu a mai avut grijă să treacă să vadă, să vrea ca să ştie din câtă prostie, câtă speranţă se lasă ucisă. Mi-e dor să uit, mi-e dor de starea dinainte de a şti! Mai bine îmi luam un câine. Dar poate totuşi în curând îmi iau. Ştiu că şi el va urla, lăsat singur în casă, o vreme. Dar măcar când, în cele din urmă va înţelege, nu mă va minţi că nu poate ce vrea cum face acum ultima javră din viaţa mea.
Şi dacă nu vreau să mă duc e fiindcă nici măcar atenţia de a-i răspunde nu o merită. E fără portret, fără voce, fără o reprezentare fizică. Cinismul încarnat în mizerie şi lenea şi prostia lăsate libere să pască în freza ei pe capul sec şi ascuţit de viciu şi răutate, sunt numele ei.
Ar fi un motiv de laudă în palmaresul ei dacă măcar să o urăsc aş putea. Atât de nimeni veştejit şi fără perspectivă, singură se vrea şi culmea, reuşeşte de minune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu