Plâng stele peste pietre şi le încarcă de suflet nocturn. Se sfărâmă lacrimi în pumni strânşi greu peste gene obosite. Mi-e dor de cum aş fi putut să fiu dacă te-aş fi ştiut dintr-un început mai timpuriu, cu tine. Să te fi ştiut, probabil nici nu m-ai fi băgat în seamă dar aveam o cu totul altă perspectivă despre viaţă. Oricum, chiar fără să te fi întâlnit vreodată, te iubeam pe tine. Şi tot ce-a fost în rest, adică risipă de vreme, a însemnat căutările mele cu scopul precis de a te găsi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu