Vreau un amărât de cuvânt. Atât de simplu încât să îl priceapă exact până în măduva oaselor, oricine. O expresie pentru sufletul unui copil. Oricât de prost, oricât de al meu ar fi. Şi nu mă mai doare. Doar simt. De altceva, lângă mine altcineva, există şi mai vreau şi tot îmi e dor. Un pic mai simplu. O secundă mai grea. Pictez în amintire un artefact, un chin al dorinţei. Doar vis schilod pe struna de vioară. Încerc să cred. Dar mai exact, mi-e teamă că pot renunţa şi totuşi nu am deloc această perspectivă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu