Se rostogolesc în mine nervii, ca o pară de foc. Mă încâlcesc în sensul retrospectiv al fără de făpturii sufletului. Şi o foame de vorbe îmi scuipă creierul absolut turbulent. Mi-am acoperit satisfacţia cu somnul guraliv al nopţilor hulpave de cristale gudurale. Iar dorinţele, fără vise şi fără perspectivă, cu reproşul mut al propriei greşeli de a fi acceptat la început, de a fi sperat că nivelul de graţie al înţelegerii, se va ridica oarecum din ruşinea măcar, a neputinţei anterioare, se amestecă samavolnic cu regresul fără rutină al pasiunii motivaţionale. Dar mă înşel, nu mai ştiu a câta oară. Deci, să îmi fie mie ruşine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu