Ploaia noastră cea de toate zilele

Mă încânt uşor, la gândul că dor, adevăruri prea grele. Şi adorm liniştit, după temenele, până la pământ, către valul ceresc al Proniei, pentru că am reuşit singur să le rostesc. Iar când mă trezesc, sunt mai hotărât şi fac şi cer mai mult din ceea ce vreau. Iubesc realitatea, simt lucrurile chiar aşa cum le e dat să vină. Nu găsesc o culpă în nimic dar cred că nu ar fi corect să mă ridic şi să strig despre faptul că m-aş mulţumi doar cu atât, cât timp eu îmi doresc şi achiesez mereu la mai mult!