Nu greşeala în sine se repetă. De cele mai multe ori asta nici nu se observă. Aici e vorba de atitudine. Mi-e dor de starea de normalitate. Nu pot să imaginez că aş putea fi altfel decât agitat, cel puţin mental dacă nu fizic, îmi trebuie asta. Apoi mai e şi liniştea. Pe mine starea de acalmie m-a făcut să disper de unul singur şi să mă pripesc de fiecare dată. Respectul meu pentru lucrurile mele, pentru spaţiul propriu, manifestat în prezenţa oricui aproape, parcă dispare, când mă trezesc doar eu şi pereţii, fără să pot împărtăşi clipa cu un suflet.
O noapte frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu