Timpul numărat în cuvinte. Vorbele, ele insăle, măsurate grijuliu de clipa dedată eternităţii. Şi în nici un caz un balansoar grăbit să se mişte. Oscilaţii vinovate, nu de a se fi agăţat de un reper la mijloc, ci de o prea mare distanţă între doar două capete ale cursei repetabile. Şi peste asta şi peste orice alt considerent, pasiunea din suflet. Modul aproape inept de a privi. Dorinţa sugrumată. Iluzia uneori, chemarea acum, de unicitate a valorii, pe o scală superlativă a intensităţii. Gura ta ca un giuvaier cărnos. Ochii dezlipiţi din cerul senin al verii pe care urmează să o petrecem împreună. Mâinile tale, din altă lume parcă, îmbrăţişând toate aşteptările mele. Până şi sânii ghiciţi ca două perle mari, insemnaţi de rubine pale, obraznice la frig, peste care degetele mele vor plânge trecând. Mai vreau să ştiu, când pasul tău mă doare, promisiunea gambei tale că îmi va sta pe umăr s-o sărut. Atât de mult mi-a plăcut! Dar peste noaptea grea şi vinovată, screen saver-ul şi chipul tău în faţă şi în minte, atât doar am, atât mi se cuvine, deocamdată! Nu ne plictisim de iubire, dar o spunem uşor când ea nu există. Ne pierdem timpul, un fel de gravă risipă şi slabă, incredibilă scuză că nu găsim minutele să vrem sau, pur şi simplu, să ne aducem aminte cât de uşor se lasă binele corupt aici. Te cred oricum, îmi pasă şi vreau dar mai ales, îmi place să trăiesc, mă hrănesc din asta beau cu sârg amarul de răbdare şi încă se mai cheamă vis!
sâmbătă, 24 martie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu