Chiverniseala aşteptărilor s-a inundat la baza firavă a copacului vieţii. Şi n-are unde să fugă timpul. Doar trebuie să treacă, oricât de mult mi s-ar părea că-nseamnă patru luni, de ieri, de azi! Se va sfârşi-ntr-un fel, fără-ndoială, la vară, vara asta. Îmi place să cred că voi şti! Dar ştiu că nimic nu mai poate fi bătut în cuie. Iubirea mea aia mare, cum arătam încă de la-nceput, a rămas cu picioarele în apă, peste un teren aproape mâlos. Şi te cred în stare să tai cu sete în carne vie. Nu mă tem!
vineri, 23 martie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu