Figură de stil, sau nu, sufletul meu este cotropit de tine. Simt starea de bine de acum ca o amintire plăcută despre o zi însorită, cum a fost astăzi, în pragul parcă încă timid în a se lăsa trecut, al iernii. Şi sunt deja în casă, unde e cald şi bine, deşi mă mai furnică degetele de la frig, iar pielea pe alocuri poartă semnul uşor rugos al câtorva celule care nu au rezistat expunerii. Nu aş fi uitat de mănuşi, probabil, dacă, atunci când am plecat, dominanta mea nu ar fi fost atât de puternică. Şi vreau să-ţi spun că eram vădit preocupat că vor trece atât de multe ore fără tine. Că îmi va fi cumplit de dor. Timp afectat care nu a trecut nici până la acest moment. Dar măcar acum am scrisul acesta. El mă suportă iar eu îmi descarc gânduri. Iar ele, gândurile, parcă se străduiesc să nu mă chinuie. A fost un drum oarecum bun. În măsura în care voi reuşi să alung sentimentul de cauză inutilă. Te iubesc şi pentru că eşti, te percep, în acord cu revolta mea, dar mai ales cu nevoia mea de susţinere, incidentă acestei perioade. Nu ştiu cât va mai dura şi nu îţi pot cere nimic, doar vreau să ştii şi sunt în stare să admir ceea ce tu nu laşi ...să fie admirat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu