SUFLETUL PETRECERII

Am fost străin de tine, anotimp al distracţiei. Sunt deghizat în poteră a înţelegerii, dar mi-e sufletul răvăşit. Se citeşte în mine dispreţul faţă de tot ce e fals în lumea cotidiană, între servici şi casă. Dar nu vede nimeni. Aşa că pur şi simplu m-am deconectat. Mai mult decât atât, mi-a fost teribil de bine. Nu gândul scopului pentru care eram nedormit de două zile, a contat, deşi i-am alimentat resursele. Au fost practic două sărbători în familie, o aniversare şi ...absolvirea de excepţie. Aşa s-au întreţinut câteva ore bune, efectiv de la sine! Nici sucul propriu al maniei contradicţiei, de după aceea şi de departe de răcoarea primitoare a muntelui din locurile natale, nici respiraţia agitată de vinovăţia încăpăţânării absurde dintre noi, nu ştirbesc în vreun fel, amintirea recentă a unui ...dans, nu-i aşa? satisfăcut şi ochiului şi urechii. Până la urmă, copilul rămâne şi la vârsta pensionării un individ în formare, funcţie de noroc, de anturaj, de nivel de viaţă, de confort personal, de părinţi!