Atât cât pot iubi

Se încalecă vremea pe sufletul meu. Şi mă doare şi-mi place şi cred că mai vreau. Te-ngână lumina în liniştea verii. Duc vestea de soare adânc peste cel care sunt, hărăzit acestui destin furibund. Mi-e prea dragă viaţa ca să mă chinui stupid, legat de un dor al tuturor istoriilor lumii. Nu cer de la tine un ţol de iubire, vreau pur şi simplu totul. Dar sper la mântuire. Doar că, deşi uneori, ca şi acum, mi se pare hilar de păcătos acest gând, îmi spun că mai e timp! Beteag de adevăr, priveşte absolut îngust, spre mine, chinul tău! Eu ştiu că pot, tu vezi că ştiu, eu dau să iei, tu vrei să ceri şi fiecare clipă pare încă un calvar al înţelesului ascuns dintre noi! Nu voi purta această, fie ea şi frumoasă vină, până când nu-mi vei spune, cu mâna pe inimă, ...ce simt că mi-ar plăcea să aud!