Sudată deja cât noaptea întreagă, ţigara aşteptării se lipeşte frivol de colţul uscat al gurii flămânde. Se stinge neatent de scrumiera rămasă fumegândă, lovită nervos. Dar o ia din prima , ca un motor bine uns, ca o ştiinţă. Mulţi consideră, la fel ca mine până mai ieri, că tot ceea ce nu se vede nu poate fi fericire. Lumina aceasta atât de puternică trebuie, chipurile, musai privită. Greşit! Priveşte exact unde are chef. De-ar fi să nu mai ştie nimeni despre mine, tot atât de fericit voi fi. Nu se strică tractoarele când vrea ploaia, deşi există nişte capete mari care acceptă să piardă recolta dând astfel vina pe intemperii. Pământul e bun şi ne suportă pe toţi, cu toate ale noastre...Parcă pierd ceva din mine. Neliniştea! Dragă tată, dragă mamă, când e vorba despre mine, acela sunt eu. Dragă tată-socru, dragă mamă-soacră, e destul, dacă nu prea mult, ceea ce ştiţi deja, acesta sunt eu. Iubire, fii cu mine, atât se poate spune! Şi dacă nici eu nu sunt explicit, probabil s-a greşit definiţia noţiunii. Comunicarea în cuvinte nu vrea mai mult. Am găsit, dacă ţii neapărat, cuiul lui Pepelea aici: câinele boxer-german, galben sau maro-tigrat, probabil femelă, de ţinut în casă cu noi. Acum ai şi temă pentru acasă. Iar proiectul în desfăşurare la mine, este să conving, de ce nu? între patru ochi de necesitatea a ceea ce este posibil. Dacă nu ajutor, ca mine, atunci alt nimic. În Rădăuţi ziceau "mai îndată" şi eu pricepeam sau traduceam "curând, imediat". Apoi mai e şi altceva: raţiunea grămadă a câtorva antecedente fără cusur. Şi proba ca eşec a contradicţiei asumate. Dar telefoanele au devenit atât de impersonale încât iluzia conversaţiei este doar o rutină în cadrul larg al timpilor morţi. E chiar mai rău de atât: patima armată, adică glonţul pe ţeavă în mâna vrăşmaşă. Pace ţie, pace nouă, iubire!
Noaptea aceasta grea în mine, de lupta cu sinele, cu anima, cu animus, păcătuieşte ca o trădare, abandonând dezideratul gloriei ei cu delegarea prin mine în numele firesc al fericirii! Te ador!
Virtutea înalţă credinţa mea că am acoperit descrierea celui mai favorabil prognostic din istorie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2015
(71)
- ► septembrie (7)
-
►
2014
(29)
- ► septembrie (5)
-
►
2013
(38)
- ► septembrie (1)
-
►
2012
(67)
- ► septembrie (5)
-
►
2011
(54)
- ► septembrie (3)
-
▼
2009
(23)
- ► septembrie (1)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu