Marele adevăr

Scriu cu teamă. Poate e nebunie? Dar îmi place. Firea mea complet tuberculinică se satisface între dorinţă şi pasiune ca o traducere pentru fărădelimită. Şi încă pentru câteva ore e înainte de primul timp acordat eternităţii viselor date nouă spre a fi trăite, probabil în exclusivitate, iubire. Dacă inima râde, dacă sufletul creşte, dacă aproape orice distanţă, se comprimă atât de frumos, cine sunt eu, lipsit de argumente fiind, să contrazic toate acestea? Nu doar că n-o voi face, dar mă voi îmbrăca în supuşenie până la esenţa cuvântului sărac în sensuri, sărac şi stingher în faţa realităţii. Nimic altceva nu cântăreşte cât titlul acesta.